Pagini

marți, 26 martie 2013

Copiii nostri... sugestii pentru parinti

A fi parinte este o provocare, un rol pe care il desconsideram adesea din pacate... fara sa intelegem ca acest rol, jucat de oameni diversi, de miile de anonimi ce trec pe langa noi, face parte din marile lectii ale universului. Cu totii ne dorim sa fim importanti, sa contam... la locul de munca, in familie, intre prieteni...ne dorim sa fim...sa fim ce? Adesea realizam ca rolul vietii noastre a trecut pe langa noi... si ne amintim sa fim parinti cand copiii sunt prea mari, si prea ocupati la randul lor, pentru a ne asculta regretele. Ne mintim singuri, spunand ca ne sacrificam pentru ei lucrand fara incetare, privindu-i absent printre miile de ganduri legate de ce-am putea face / fi / obtine...Oare ne sacrificam pentru ei?! Nu cumva acest sarificiu este doar nevoia noastra de  fi mai mult? Mai mult decat cine, decat ce? Sunt momente in care nemultumirile ne impiedica sa vedem cine suntem si cat de multe am primit.
Gandindu-ma la rolurile pe care am acceptat sa le jucam in aceasta viata, mi-a venit in minte parabola talantilor. Oare nu fiecare rol asumat este un talant? Daca talantul nostru ni se pare putin, il desconsideram, privind la ai altuia, vom primi mai mult sau ni se va lua si ceea ce avem? Dezgropand prea tarziu banutul pe care l-am considerat doar maruntis in buzunarul vietii, ne-am putea lovi de intrebarile copiilor - unde erai cand am suferit, cand mi-era frica de intuneric, cand am luat un premiu, cand am fost fericit, cand am avut prima intalnire, prima deceptie? Am putea raspunde ca eram prea ocupati sa le oferim ce? Aveau in primul rand nevoie de prezenta noastra langa ei, de o imbratisare, de un zambet... Talantul putea fi inmiit doar in cateva clipe de prezenta in viata lor, pentru ei, cu ei.
Nu le vorbiti copiilor pe un ton superior...noi stim, prin prisma propriilor experiente, ei stiu cu inima...poverile noastre nevazute sunt si ale lor.
Pedepsiti cu iubire si din iubire, explicand consecintele unui comportament gresit, nu descarcandu-va frustrarile de peste zi asupra unui fapt care mai apoi va parea lipsit de importanta. Rana a fost deja produsa...
Ascultati-i... si amintiti-va cat de bucurosi erati voi cand erati ascultati, cand povestile, intamplarile, visele voastre se impleteau cu tacerea plina de intelegere a parintilor... sau cat de mult v-ati fi dorit sa fie asa.
Invatati-i sa zboare frumos, fara teama... nu-i inchideti in colivia propriilor voastre vise neimplinite, descoperiti talentele, darurile lor si ajutati-i sa fie asa cum sunt. Oferiti-le apreciere, au nevoie de voi pentru a pasi prin viata increzatori. Si nu-i laudati pentru ceea ce nu sunt... daca copilul nu are talent la pictura, spre exemplu, nu-l fortati sa picteze ca un artist, in eforturile lui de a va multumi asteptarile, isi va inchide talentele pentru a incerca sa descopere darurile pe care voi le doriti, iar ei doar le cauta, fara a le simti. Daca copilul vrea sa fie dansator... dar nu are nici o inclinatie spre dans, ajutati-l  cu blandete sa-si descopere adevaratele talente... poate nu este un bun dansator, dar scrie foarte frumos, este un atlet bun...
Nu le spuneti ce ar trebui sa faca...faceti voi si fiti un exemplu, va vor urma.
Si amintiti-va, avem copiii cu care rezonam. Am ales sa evoluam impreuna, sa invatam impreuna, sa fim impreuna. Lasati-i sa va aminteasca cine sunteti si amintiti-le cine sunt - scantei din lumina divina intr-un dans al cunoasterii si iubirii.
Trimiteți un comentariu