Pagini

luni, 10 iunie 2013

Novena Indurarii Divine





Ziua întâi - Să cerem îndurare pentru lumea întreagă
      Preamilostive Isuse, este în firea Ta să ai milă şi iertare faţă de noi, nu privi la păcatele noastre, ci la încrederea pe care o avem în bunătatea Ta nesfârşită. Primeşte-ne pe toţi în lăcaşul Inimii Tale preamilostive şi nu alunga niciodată pe nimeni de acolo. Te rugăm aceasta, pentru iubirea care Te uneşte cu Tatăl si cu Spiritul Sfânt.
      Tatăl nostru..., Bucură-Te Marie..., Mărire Tatălui...
      Veşnice Părinte, arunca o privire compătimitoare asupra lumii întregi şi îndeosebi asupra sărmanilor păcătoşi, a căror unica speranţă este Inima preamilostiva a Fiului Tău, Domnul nostru Isus Cristos. Prin dureroasa Sa Patimă, fă dovada Îndurării Tale, pentru ca toţi împreună să putem preamări în veşnicie atotputernicia Ta. Amin.

Ziua a doua - Să ne rugăm pentru preoţi si călugări
      Preamilostive Isuse, care eşti izvorul oricărui bine, sporeşte harurile în sufletele preoţilor Tăi, a călugărilor şi călugăriţelor, ca ei să îndeplinească cu demnitate si folos faptele de iertare, ca prin cuvânt si exemplu, să conducă pe aproapele lor să dea Tatălui Îndurării, care este în ceruri, mărirea care i se cuvine.
      Tatăl nostru..., Bucură-Te Marie..., Mărire Tatălui...
      Veşnice Părinte, arunca o privire compătimitoare asupra aleşilor Viei Tale, preoţii şi călugării şi copleşeşte-i cu deplinătatea binecuvântării Tale. Prin sentimentele Inimii Fiului Tău, dăruieşte-le lumină si putere, pentru ca ei să poată călăuzi pe ceilalţi pe drumul mântuirii şi să preamărească cu ei în veşnicie nemărginita Ta Îndurare. Amin.

Ziua a treia - Să ne rugăm pentru toţi creştinii credincioşi
      Preamilostive Isuse, care dăruieşti din belşug tuturor oamenilor haruri din comoara Îndurării Tale, primeşte pe toţi creştinii credincioşi în lăcaşul Inimii Tale îndurătoare şi nu ne alungă niciodată de acolo. Te rugăm aceasta pentru dragostea de neînchipuit care arde în Inima Ta pentru Tatăl Ceresc.
      Tatăl nostru..., Bucură-Te Marie..., Mărire Tatălui...
      Veşnice Părinte, arunca o privire compătimitoare asupra sufletelor credincioase moştenire a Fiului Tău; prin meritele Patimii Sale dureroase, dăruieşte-le binecuvântarea Ta si ocroteşte-le veşnic, pentru ca să nu piardă iubirea şi comoara sfintei credinţe, ci împreună cu corul îngerilor şi al sfinţilor să preamărească în veşnicie nemărginita Ta Îndurare. Amin.



Ziua a patra - Să ne rugam pentru păgâni şi necredincioşi
      Preamilostive Isuse, care eşti lumina lumii, primeşte în lăcaşul Inimii Tale preamilostive sufletele păgânilor şi necredincioşilor care nu Te cunosc încă. Fie ca razele harului Tău să-i lumineze, ca împreună cu noi să poată cânta în veşnicie minunile Îndurării Tale.
      Tatăl nostru..., Bucură-Te Marie..., Mărire Tatălui...
      Veşnice Părinte, arunca o privire compătimitoare asupra sufletelor păgânilor şi asupra tuturor acelora care nu Te cunosc încă. Şi ele sunt închise în Inima preamilostiva a Fiului Tău, Domnul nostru Isus Cristos. Atrage-le la lumina Evangheliei, ca să înţeleagă cât de mare este bucuria de a Te iubi; fa ca şi ele să preamărească în veşnicie dărnicia Îndurării Tale. Amin.

Ziua a cincea - Să ne rugăm pentru cei care greşesc în credinţă
      Preamilostive Isuse, care eşti bunătatea însăşi şi care nu refuzi lumina acelora care Ţi-o cer, primeşte în lăcaşul Inimii Tale preamilostive sufletele ereticilor, apostaţilor şi a tuturor acelora care greşesc în credinţă. Fie ca lumina Ta să-i atragă la unitatea Bisericii. Nu le retrage sprijinul Tău, ci fă ca şi ei să preamărească mărinimia Îndurării Tale.
      Tatăl nostru..., Bucură-Te Marie..., Mărire Tatălui...
      Veşnice Părinte, arunca o privire compătimitoare asupra sufletelor ereticilor şi apostaţilor, care persistând cu încăpăţânare în greşelile lor, au risipit darurile Tale şi au abuzat de harurile Tale. Nu privi la răutatea lor, ci la iubirea şi Patima dureroasă a Fiului Tău, care Te ruga cu atâta ardoare "pentru ca toţi sa fie una" (Ioan 17,21).
Fa că ei să regăsească cât mai repede această unitate, ca împreună cu noi să preamărească în veşnicie Îndurarea Ta. Amin

Ziua a şasea - Să ne rugam pentru copiii şi sufletele blânde
   Preamilostive Isuse, care ai spus: "Învăţaţi de la Mine, ca Eu sunt blând şi smerit cu inima" (Matei 11,29), primeşte în lăcaşul Inimii Tale preamilostive sufletele blânde şi umile, precum şi cele ale copilaşilor. Ele, care farmecă întregul cer, sunt ţinta unei dragoste speciale a Tatălui Ceresc; ele sunt ca un buchet parfumat în faţa tronului divin, unde Dumnezeu se desfată cu parfumul virtuţilor lor. Fa ca ele să locuiască cu statornicie în Inima Ta, cântând fără încetare imnul iubirii ăi al Îndurării lui Dumnezeu.
      Tatăl nostru..., Bucură-Te Marie..., Mărire Tatălui...
      Veşnice Părinte aruncă o privire compătimitoare asupra sufletelor smerite şi umile şi asupra celor ale copilaşilor care sunt deosebit de dragi Inimii Fiului Tău. Prin firea lor, ele sunt atât de asemănătoare cu Isus, încât au o putere de neînchipuit înaintea tronului lui Dumnezeu "Tatăl oricărei mângâieri" (2 Cor 1,3). Noi Te rugăm deci, Părinte al Îndurării şi al oricărei bunătăţi, ca prin iubirea pentru aceste suflete în care Ţi-ai găsit plăcerea, să binecuvântezi lumea întreagă, ca toţi oamenii împreună să poată aduce neîncetat mărire Îndurării Tale. Amin.



Ziua a şaptea - Să ne rugăm pentru cei care cinstesc Îndurarea Divină şi răspândesc devoţiunea
      Preamilostive Isuse, a cărui Inima este iubire, primeşte în Inima Ta îndurătoare sufletele credincioase care cinstesc şi răspândesc în mod deosebit măreţia Îndurării Tale. Aceste suflete sunt copia vie a Inimii Tale îndurătoare. Înzestrate cu tărie de însuşi Dumnezeu, totdeauna încrezătoare în nepătrunsa Ta Îndurare şi răspunzând la sfânta voinţă a lui Dumnezeu, ele poartă pe umerii lor întreaga omenire, cerând pentru ea, fără încetare Tatălui Ceresc, iertare şi haruri. Fă ca ele să fie statornice până la sfârşit în zelul lor iniţial; în ora morţii nu veni la ele ca Judecător, ci ca Mântuitor Îndurător.
      Tatăl nostru..., Bucură-Te Marie..., Mărire Tatălui...
      Veşnice Părinte, aruncă o privire compătimitoare asupra sufletelor care cinstesc şi preamăresc îndeosebi cea mai mare din însuşirile Tale: nepătrunsa Ta Îndurare. Închise în Inima preamilostivă a Fiului Tău, aceste suflete sunt asemenea unei Evanghelii vii; mâinile lor sunt pline de fapte de îndurare şi sufletele lor, copleşite de bucurie cânta im-nul măririi Tale.
Dumnezeule Îndurător, Te rugăm arată-Ţi faţă de ei milostivirea, după speranţa şi încrederea pe care o au în Tine, pentru ca prin aceasta să se îndeplinească promisiunea Mântuitorului de a şti că El va ocroti în timpul vieţii şi în ora morţii pe oricine care cinsteşte şi răspândeşte misterul Îndurării Tale. Amin.

Ziua a opta - Să ne rugăm pentru sufletele din purgator
      Preamilostive Isuse, care ai spus "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru milostiv este" (Luca 6,36), primeşte Te rugăm în lăcaşul Inimii Tale preamilostive sufletele din purgator, care-Ţi sunt atât de dragi şi care dau satisfacţie dreptăţii divine. Fă ca şuvoaiele de sânge şi apă izvorâte din Inima Ta să stingă flăcările purgatorului, pentru ca şi acolo să se arate puterea Îndurării Tale.
      Tatăl nostru..., Bucură-Te Marie..., Mărire Tatălui...
      Veşnice Părinte, aruncă o privire compătimitoare asupra sufletelor care suferă în purgator şi pentru meritele Patimii dureroase a Fiului Tău, precum şi pentru amărăciunea de care a fost cuprinsă în acest moment Inima Sa sfânta, ai milă de cei care sunt acum înaintea dreptăţii Tale.
Te implorăm să nu priveşti aceste suflete decât prin Rănile preaiubitului Tău Fiu, convinşi ca bunătatea şi Îndurarea Ta nu au margini. Amin.

Ziua a noua - Să ne rugăm pentru sufletele indiferente
      Preamilostive Isuse, care eşti bunătatea însăşi, primeşte în lăcaşul Inimii Tale sufletele indiferente. Fie ca aceste suflete reci, adevărate cadavre, care până atunci Te dezgustau, să se încălzească la focul Iubirii Tale neprihănite. Preamilostive Isuse, foloseşte atotputernicia Îndurării Tale şi atrage-le şi pe ele în centrul Iubirii Tale, pentru ca să se aprindă din nou de zel, ca şi ele să fie în slujba Ta.
      Tatăl nostru..., Bucură-Te Marie..., Mărire Tatălui...
      Veşnice Părinte, aruncă o privire compătimitoare asupra sufletelor indiferente, care sunt în egală măsura ţinta iubirii Inimii preamilostive a Fiului Tău, Domnul nostru Isus Cristos. Dumnezeule al Îndurării si al oricărei mângâieri (2 Cor 1,3), Te implorăm, pentru meritele Patimii dureroase a preaiubitului Tău Fiu şi pentru îngrozitoarea agonie de trei ore pe cruce, fă ca aprinse de iubire, ele să preamărească încă o dată în veşnicie măreţia Îndurării Tale. Amin.

      Bucură-Te Regină, Maica milei, viaţa, dulceaţa şi speranţa noastră, bucură-Te. Către Tine strigam surghiuniţii fii ai Evei, către Tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii Tăi milostivi şi după surghiunul acesta arată-ni-L pe Isus, binecuvântatul rod al trupului Tău. O milostivă, o blândă, o dulce Fecioara Marie.
      Amin.
Trimiteți un comentariu