Pagini

marți, 23 iulie 2013

Lupta cu boala I

                 

                    Boala apare adesea pe nepregatite, din senin, fara a ne lasa timp de acomodare, fara a ne intreba daca dorim sa o primim sau nu... apare pur si simplu, nedumerind, provocand reactii din cele mai variate, indignari, temeri, revolte... si lista poate continua. Intalnind boala sub diverse forme, grade, aspecte, m-am intrebat de multe ori ce ii diferentiaza pe cei care se vindeca de cei care abdica in fata bolii, lasand-o sa-i macine pana la sfarsit... desi tratamentele aplicate sunt aceleasi. Am incercat sa descifrez misterul vindecarii atat ca terapeut, consilier... cat si ca prietena, fiica... pentru ca suferinta nu ocoleste pe nimeni si este, de multe ori, acel impuls necesar pentru a face salturi de constientizare,de intelegere...
                        Tatal unei bune prietene a fost diagnosticat, cu mai bine de 7 ani in urma cu un cancer agresiv, localizat la colon. In pofida tuturor previziunilor medicale, dupa 2 operatii si nesfarsite sedinte de chimioterapie, traieste si se comporta ca si cum ar fi un om deplin sanatos. Perfect constient de sfarsitul previzibil pe care boala il presupune, nu a incetat nici un moment sa traiasca activ, implicat, sa-si cultive gradina cu aceeasi pasiune de totdeauna. La cateva zile dupa iesirea din spital, desi operatia complicata implica o ingrijire speciala, a plecat din oras pentru a se ingriji de pomii abia plantati. De fiecare data cand il intalnesc imi este rusine de lipsa mea de apreciere pentru darurile pe care viata ni le ofera cu atata generozitate si de momentele in care sunt gata sa renunt in fata unor probleme neinsemnate. Privindu-l cum soarbe cu nesat fiecare respiratie care i-a mai ramas, cu ochii stralucind de indarjire, invat sa pretuiesc fiecare clipa, fiecare bucurie marunta... dar atat de pretioasa. 
                       La polul opus, o doamna usor trecuta de prima tinerete, a abdicat in fata bolii inainte de a incerca sa lupte. In cateva luni bucuria ochilor a fost inlocuita de umbrele noptilor de nesomn, sprinteneala mandra a pasilor care altadata nu se opreau decat seara tarziu s-a transformat intr-un mers temator, sovaielnic, rar si acesta. Nu, diagnosticul ei nu este la fel de dur... are toate sansele... dar ea, adanc in interior, s-a condamnat deja. A gasit toate motivele pentru a-si asuma si, din pacate, chiar a ajuta boala sa asedieze mai repede trupul plictisit de viata. In cazul ei, nici operatia, nici tratamentele nu pot inlocui dorinta vie de a trai, atat de necesara pentru a ne pastra sanatatea sau, in cazuri mai putin fericite, pentru a o recupera.
                       Sunt bolnavi in ochii carora scanteiaza speranta desi totul pare sa le stea impotriva... si bolnavi care isi pierd speranta, desi insasi viata ii invita sa se vindece. Aici este marea diferenta... si devenim, brat la brat cu noi insine si cu viata, invinsi sau invingatori.
                       Sunt persoane care vor spune ca unele boli sunt de natura karmica... am gresit si trebuie sa platim. Este adevarat... dar modul in care alegem sa platim face diferenta. Ne putem usura plata sau putem cumula alte si alte datorii prin refuzul de a intelege, de a lupta. Schimband traptat modul de a gandi, de a ne raporta la viata, intelegand lectiile pe care ea ni le ofera... putem muta muntii din loc. Atata timp cat inca suntem aici putem face alegeri, putem schimba ceva... daca dorim.
                        Fiind o perioada destul de lunga in preajma persoanelor cu boli incurabile, am observat cateva scheme comportamentale si emotionale care apar, sub diverse forme, la marea majoritate: lipsa de apreciere pentru propria persoana, introvertirea excesiva, tendinta de culpabilizare insotita de ideea ca trebuie sa-si ispaseasca greselile, senzatia ca si-au gresit drumul si nu mai pot face nimic pentru a reveni pe drumul lor, credinta irationala adesea ca sunt victime ale vietii, incapacitatea de a-si exterioriza emotiile in mod constructiv, inclinatia spre depresie insotita de o viziune profund negativa asupra vietii... Uneori, privind aceste persoane ai senzatia ca undeva, in interior, desi probabil n-ar recunoaste niciodata, au chemat / fabricat ei insisi boala, ca incununare a propriilor temeri, spaime, iluzii... Si daca intr-o zi ar alege sa fie vii, sa iubeasca viata? Oare  boala nu ar bate in retragere in fata asaltului de optimism si dorinta de viata?
Trimiteți un comentariu