Pagini

joi, 1 august 2013

Triunghiurile schmbarii: Noul Om - Noul Pamant - Noul Univers


              Suntem invitati astazi la un exercitiu pentru activarea potentialului interior, pasind in triughiul Noul om - Noul Pamant - Noul Univers.
               De multe ori privim notiunea de nou cu sfiala. Vieti la rand am mentinut teama de necunoscut, teama de a pasi dincolo de limitele impuse si auto-impuse. A fi un om nou presupune o schimbare launtrica, o schimbare profunda a modului in care ne percepem pe noi insine si realitatea din jurul nostru. Doar ca acest lucru nu presupune negarea trecutului, renuntarea ori dezicerea de ceea ce suntem acum, de ceea ce am fost, ci implinirea acestora prin transcenderea limitelor, regasirea luminii tainuite in adancul nostru. Noul om nu este un altul, ci implinirea celui vechi... asemeni fluturelui rasarit din coconul sau, omul se trezeste din adormire, la un alt mod de a percepe viata, universul... iar in aceasta stare de trezie devine co-creator al Noului Pamant si al Noului Univers.
                  Va propun un exercitiu simplu si eficient, care in timp va aduce in vietile voastre acele schimbari dorite, menite sa creeze realitatea pe care alegeti sa o manifestati. 
                     Gasiti un moment in care nu veti fi deranjati pentru cel putin 30 de minute, asezati-va comod si relaxati-va, inchizand ochii, leganati de ritmul lent al respiratiei. Lasati-va mintea sa se linisteasca, apoi vizualizati-va pe ecranul vostru mental asa cum sunteti acum. Priviti-va forma fizica, reconstruiti treptat imaginea voastra de acum. Cum aratati? Cum va simtiti? Ce credeti despre voi insiva? Ce calitati aveti? Ce defecte? Cum arata viata voastra? Oferiti-va timpul necesar pentru a va observa toate aspectele fiintei si ale vietii voastre. Apoi, treceti mai departe... Ce ati schimba? Ce ganduri, emotii, trairi ati dori sa aveti? Cum ar arata viata voastra, lumea in care traiti? Ce calitati va doriti? Ce defecte ati dori sa dispara? Vizualizati-va ca fiind persoana care ati dori sa fiti, sa deveniti. Ce ati face? Cum v-ati simti? Permiteti-va sa va identificati cu aceasta noua imagine a voastra, savurati modul in care va simtiti, priviti Pamantul, Universul, din noua perspectiva pe care o aveti. Traiti cu bucurie si recunostinta noua realitate care va inconjoara. Mentineti aceasta imagine atat cat va doriti, apoi priviti pe ecranul mental cum cele doua imagini - a omului vechi si a omului nou - se contopesc. Suprapuneti peste imaginea voastra de acum imaginea nou creata, a omului nou. Treptat, exersand, veti manifesta in realitate imaginea creata de voi in lumile interioare, activand acele energii si forte launtrice care vor materializa omul cel nou... iar acest om nou va crea treptat Noul Pamant si Noul Univers in mod constient.
                     Puteti aplica acest exercitiu cu cateva adaptari in diferite situatii cu care va confruntati... fie ca va doriti sa va accesati potentialul interior, fie ca doriti o perspectiva noua asupra unei probleme care nu va da pace.
Trimiteți un comentariu