Pagini

vineri, 4 octombrie 2013

Sfantul Francisc de Assisi - 4 octombrie

          


      Numele lui de botez era în realitate Ioan. Ioan-Francisc s-a născut în 1182, la Assisi, fiul lui Pietro Bernardone și a donnei Pica. La botez donna Pica și-a numit pruncul Ioan, tatăl însă – abia întors dintr-o călătorie de afaceri, cum era negustor de stofe, obiecte de artă și de bijuterii – renumește pruncul Francisc (foarte probabil, recunoștință pentru călătoria negustorească în AlsaciaFranța).
               Anii tinereții zvăpăiate i-a împărtășit cu cei de-o vârstă cu el și de aceeași treaptă socială, participând chiar la ciocnirile armate ale comunei natale; astfel de ex. în 1202 cu ocazia războiului deschis între Perugia și Assisi. Armatele rivale dau piept în piept la Collestrada. Victoria este de partea peruginilor. Între assizienii luați prizoneri se numără și Francisc, rănit. Va rămâne prizonier de război la Perugia mai bine de un an. Către sfârșitul anului 1203, datorită bolii care se înrăutățea (considerat pe moarte?) și probabil pentru o frumoasă sumă de bani – răscumpărare plătită de Pietro Bernardone – a fost eliberat. Vindecat de boala îndelungă (prin 1204/1205), Francisc pare că a rămas pradă unei profunde neliniști interioare, mai ales cu privire la viitorul său.
                 Al 24-lea an al vieții sale (1205) înseamnă pentru Francisc și începutul convertirii: abandonarea prietenilor de mai înainte; o viață de rugăciune mai intensă; întâlnirea cu leprosul căruia îi sărută rănile; vocea lui Christos care-i vorbește din Răstignitul din bisericuța San Damiano; pelerinajul la Roma și prima experiență de sărăcie voluntară.
                  Convertirea lui a însemnat o schimbare radicală a vieții. Izvoarele pun la originea acestei convertiri diferite evenimente: o reevaluare a propriei vieți ca urmare a bolii; un vis tainic în ajunul unei noi expediții militare spre sud, împotriva împăratului (visul de la Spoleto, în care Isus l-a întrebat: Francisc, ce este mai valoros să slujești Regele sau pe slujitorul regelui?); întâlnirea cu Răstignitul din bisericuța San Damiano (sf. Damian), unde Cristos Domnul i-a zis: Francisc, mergi și repară casa mea, care se ruinează; însuși Francisc, în Testament, amintește cauza convertirii sale, doar că el numește alt eveniment: întâlnirea cu leproșii și slujirea lor (Domnul mi-a dat mie, fratelui Francisc, să încep a face pocăință astfel: când eram în păcate mi se părea amar lucru să văd leproșii, și Domnul însuși m-a condus printre ei și cu ei am fost milostiv. Și îndepărtându-mă mai apoi de la ei, ceea ce mi se părea amar mi-a fost schimbat în dulceață a sufletului și a trupului. După aceea, am mai stat puțin și am ieșit din lume (Testament, scris 1226: . 110).
                  Urmează renunțarea la bunurile pământești și autodezmoștenirea, deoarece tatăl său era potrivnic noilor sale alegeri și, în schimbul luxoaselor haine de mai înainte, îmbracă „il saio” (zdreanța), haina celor mai săraci dintre săraci (acest saio este și originea tonacai franciscane); renovarea a trei bisericuțe (San Damiano, San Pietro della Spina și Porziuncola). După o scurtă ședere în mănăstirea San Verecondo din localitateaVallingegno, se îndreaptă spre Gubbio, unde găsește ospitalitatea lui Giacomello Spadalonga iar el personal se pune în slujirea leproșilor din lazaretul de la Vittorina. 
                      În 1208 Francisc este din nou la Assisi; în primăvară ascultă la Porțiuncula Evanghelia Liturghiei votive în cinstea Apostolilor. Auzirea acestui text evanghelic a cristalizat în el vocația apostolică și evanghelică, drept care s-a dedicat unei vieți de blândețe, de smerenie și de mărturisirea evanghelică directă („vivere secundum formam sancti Evangelii” = viețuirea conform formei de viață a sfintei Evanghelii); în chiar același an se adună în jurul său primii însoțitori ce au ales ca el și cu el sărăcia radicală și munca manuală ca mijloc de susținere: cererea pomenii era concepută ca un mod de a beneficia din „masa Domnului” numai în cazul în care el sau frații săi nu găseau, din muncile umile, plată suficientă ca să supraviețuiască; în felul acesta s-a format nucleul Primului Ordin Franciscan.
                       Prima regulă a acestei fraternități a fost aprobată oral în 1210 de papa Inocențiu al III-lea, care după mai multe ezitări i-a îngăduit lui Francisc și fraților săi posibilitatea de a predica (activitate de la care – în mod tradițional – laicii erau excluși).În 1208 Francisc este din nou la Assisi; în primăvară ascultă la Porțiuncula Evanghelia Liturghiei votive în cinstea Apostolilor. Auzirea acestui text evanghelic a cristalizat în el vocația apostolică și evanghelică, drept care s-a dedicat unei vieți de blândețe, de smerenie și de mărturisirea evanghelică directă („vivere secundum formam sancti Evangelii” = viețuirea conform formei de viață a sfintei Evanghelii); în chiar același an se adună în jurul său primii însoțitori ce au ales ca el și cu el sărăcia radicală și munca manuală ca mijloc de susținere: cererea pomenii era concepută ca un mod de a beneficia din „masa Domnului” numai în cazul în care el sau frații săi nu găseau, din muncile umile, plată suficientă ca să supraviețuiască; în felul acesta s-a format nucleul Primului Ordin Franciscan.
                   În 1212 grupului lor li s-a unit și Clara de Assisi (avea pe atunci doar 18 ani), care a pus bazele unei experiențe feminine asemănătoare.
                   După 1210 Francisc a accentuat tonul misionar al activității sale, dând naștere unei vaste opere de predicare itinerantă (mai întâi în Italia centrală), primind în Ordin un număr tot mai mare de frați, astfel încât – în 1219 – a ajuns să primească o misiune de mărturie evanghelico-profetică pe lângăSultanul Abd al-Malik (o misiune concepută în mod total divers și opus logicii cruciadelor, care pe atunci erau în toi).
                  Ascultarea și sărăcia, simplitatea și refuzul oricărui privilegiu, umilința și egalitatea între oameni au rămas temele fundamentale ale mesajului său de reînnoire spirituală, care de fapt a devenit și un sistem al reînnoirii Bisericii, chiar dacă Francisc nu avea direct în vedere o astfel de reformă: atitudinea lui a fost întotdeauna de mare discreție și respect față de ierarhia bisericească, chiar și atunci când îi simțea modelele stranii și străine.
                    Această perioadă a fost însă semnată și de tensiuni puternice atât printre frații săi (care-l urmau) cât și între ei și curia romană, care, în ascultare, le cerea să preia una din formele de viață călugărească deja existente. Francisc dorea cu toată puterea sa să se ferească de tot ceea ce ar fi putut să-i confere un privilegiu oarecare, iar haina clericală și cea călugărească erau în totală contradicție cu idealul său de a fi cel mai mic dintre cei mici. Reticența curiei, pe de altă parte, provenea din prudență întrucât evoluțiile ne-ortodoxe (sau chiar eretice) a acestor mișcări pauperistice ale vremii erau reale și puternice.
                  Din ascultare, Francisc a acceptat o astfel de viață, deși voia să păstreze cât mai mult revelația originară a viețuirii evanghelice între cei mai neînsemnați. Din acest motiv nici n-a voit să primească călăuzirea directă a Ordinului, care – ușor-ușor – prindea viață ca urmare a aprobării regulei așa-zise Regula bullata, scrisă cu consulența cardinalului Ugolino, în 1223.
                     În septembrie 1224, pe muntele Verna, în Casentino, Francisc a primit stigmatele. A murit doi ani mai târziu, epuizat de boală și apropape orb. Înainte de a muri, însă (pe 3/4 octombrie 1226) a lăsat lumii unul dintre cele mai profunde imnuri atât ale literaturii cât și ale religiei: Cântarea fratelui soare, sau cum mai este cunoscută Cântarea făpturilor. Simțind moartea foarte aproape și-a exprimat două dorințe: să fie anunțată doamna Iacoba (pe care de altfel o numea „fratelo Iacoba”) care să-i aducă un fel de prăjituri pe care le pregătea ea și care îi plăceau lui Francisc; a doua dorință a fost, mai întâi, să fie îmbrăcat cu un „saio” de împrumut, mai apoi însă s-a răzgândit și a cerut să fie pus gol-goluț pe pământul gol.
sursa:www.wikipedia.org

Rugaciunea Sfantului Francisc
Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.

Deoarece:

Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna!
Trimiteți un comentariu