Pagini

vineri, 11 aprilie 2014

Alegi sa recunosti Divinitatea in tine si in ceilalti?





Sa-ti traiesti Divinitatea, sa te traiesti pe tine in totalitate ca cine esti cu adevarat, implica sa fii mereu dispus sa recunosti Divinitatea din ceilalti si sa ii ajuti pe acestia sa-si aminteasca cine sunt, chiar si cand, sau mai ales cand gresesc.
Inseamna, inclusiv, sa ne raportam la latura divina din ceilalti, sa relationam cu aceasta si nu cu egoul lor. Sa putem vedea scanteia divina din fiecare si nu doar coaja, suprafata, forma. Sa privim dincolo de masti si sa le amintim ori de cate ori putem, ca sunt divini. Si ca, din cand in cand, au dreptul sa greseasca, in timp ce cresc si isi amintesc... cine sunt.
Daca cineva alege sa-si manifeste egoul, sa judece, sa manifeste furie sau control, cu alte cuvinte sa faca alegeri din frica, in loc sa-l judecam si sa-l sanctionam, ceea ce nu face dacat sa-i intarim convingerea ca nu e bun de ajuns, ca a gresit si ca merita sa se simta vinovat, putem sa ii aratam compasiune si iubire chiar in acel moment. Decat sa-l impingem intr-o frica si mai puternica, putem aduce iubire acolo. Decat sa il incuiem in intunericul din mintea sa si sa alunecam si noi impreuna cu el, mai bine ii amintim cine este, fiind cu iubire langa el.
E greu uneori sa nu luam personal reactia plina de furie a cuiva, sa nu ne lasam afectati si raniti. Insa una din cele mai puternice si fidele probe de iubire este exact asta: sa poti iubi chiar si in aceste momente. Cand, sa spunem, partenerul sau copilul tau, face sau spune ceva cu care nu esti de acord, nu neaparat fata de tine, tendinta este sa te superi, sa-l critici, sa-i spui ca nu a procedat corect si eventual sa-i explici „cum ar trebui sa fi facut”. Oare asta este iubire? Oare asta il va inspira pe celalalt sa manifeste latura sa divina? Sau i-ai putea fi o contributie privind intregul context cu compasiune, asigurandu-l ca o greseala nu anuleaza iubirea ta si nici increderea in el.
Am citit o poveste despre un trib african, in care, atunci cand cineva gresea, toata comunitatea se aduna, forma un cerc in jurul lui, si fiecare ii amintea cate o fapta buna sau un gest frumos pe care acesta l-a facut in trecut. Practic, il ajuta astfel sa-si aminteasca de latura lui divina.
Caci orice manifestare egotica este un act de UITARE si atata tot. Frica este un act de uitare. Furia la fel. Cand ti-e frica, este pentru ca te vezi separat de Dumnezeu, uiti de Divinitatea din tine, uiti de iubirea ta, de Divinitatea din ceilalti.
Noi putem sustine aceasta trecere la un nou nivel de constiinta, ajutandu-i pe altii sa-si aminteasca cine sunt, in felul acesta ajutandu-ne pe noi sa ne amintim tot mai clar. De fapt, asta e tot facem, la asta am tot lucrat multi dintre noi, impreuna, pana acum. Lumea a tot vorbit despre amintirea a cine suntem. De fapt, despre asta e vorba.
Cu cat mai constienti suntem ca fiecare are o scanteie DIVINA in el, cu atat devine iertarea mai inutila, caci incepem sa respectam procesul fiecaruia si sa nu mai luam personal ramasitele egoului nostru sau al altora, sa nu mai judecam, sa nu ne mai suparam. Pur si simplu avem incredere in ceea ce este, si sustinem, acolo unde putem, acest proces.
Aproape ca nu mai ai ce sa ierti, cand stii cum functioneaza. Desigur, asta nu inseamna ca am terminat treaba. Procesul continua, insa ce-ar fi sa aducem mai multa usurinta in el, si mai multa contributie atat pentru noi, cat si pentru ceilalti, recunoscand Divinitatea din noi si ceilalti, chiar si atunci cand e bine acoperita?
Recunosc Divinitatea din tine!
Nicoleta Svârlefus
sursa:  http://www.astrocafe.ro/articole/articole-20/articol-alegi_sa_recunosti_divinitatea_in_tine_si_in_ceilalti-3823
Trimiteți un comentariu