Pagini

duminică, 6 aprilie 2014

Eliberarea emotiilor negative

            


                    Imaginati-va ca sunteti intr-un magazin si asistati la urmatoarea scena: un copil de cativa anisori, cu pumnii stransi, tipa cat il tin puterile dupa o jucarie noua... iar parintele, ingrozit de reactia lui, sfarseste prin a-i cumpara obiectul dorit si se strecoara cat mai repede afara din magazin.
                Emotiile nu sunt foarte diferite de copii... apar capricioase, batand din picior si strigand pentru a ne capta intreaga atentie si a ne determina sa le dam curs... si, de cele mai multe ori, o facem... apoi ne privim uimiti, intrebandu-ne cum de am cedat. Toti am trecut prin asta... furie, manie, orgoliu ranit... cuvinte spuse fara sa gandim, nopti nedormite cu gandul la obiectul dorintei noastre... si toate au trecut asa cum au venit, lasandu-ne secatuiti, epuizati de intensitatea trairii. Putem trai fara emotii? Nu. Este necesar sa le satisfacem capriciile de fiecare data? Cu siguranta nu. Si solutia nu este sa la ignoram, sa le reprimam... pentru ca ele nu vor pleca, ci vor astepta doar momentul in care sa izbucneasca din nou, cu si mai multa forta. Si atunci, ce e de facut? Le acceptam, sunt ale noastre, suntem parintii lor... emotiile s-au nascut din gandurile, dorintele noastre. A accepta o emotie nu inseamna a-i da curs... a accepta faptul ca uneori suntem maniosi nu inseamna a ne lasa prada efectelor acestei emotii. O privim fata catre fata si o lasam sa treaca. Refuzam sa ne agatam de ea, sa-i dam importanta... o tratam cu blandete si rabdare, stiind ca va trece. Invatam sa traim cu emotiile noastre, sa le disciplinam. Ele, asemeni copilului, nu stiu ca sunt bune sau rele... ele doar sunt, noi le percepem ca fiind intr-un fel sau altul si putem alege ce dorim sa pastram si ce lasam sa treaca.
                Emotiile trebuie tratate asemeni unui copil, cu blandete si fermitate, cu rabdare si intelegere... pentru ca sunt copiii nostri interiori. Daca va opriti si le ascultati povestea in loc sa le urmati, veti afla multe despre voi insiva, despre cat de mult va iubiti, respectati... despre ceea ce refuzati sa vedeti ori sa acceptati in voi insiva... despre judecatile pe care le emiteti... despre neiertarile pe care le aveti.
                     Cum elibaram emotiile nedorite? Cu rabdare, zi de zi... ascultandu-le soapta, intelegand de ce au venit, ce au de spus despre voi insiva, de ce fac parte din povestea voastra. Jucati-va cu ele... atribuiti-le o culoare, o forma, un gust... localizati-le in corp.. Facand acest exercitiu le veti descoperi in momentul in care apar si le veti putea privi cu compasiune, cu intelegere. Veti descoperi ca furia, mania, crizele orgoliului, invidia etc. au culori diferite, se simt altfel in corp. 
                     In momentul in care apar emotiile neplacute, opriti-va si constientizati-le, apoi patrundeti in interior si intrebati-va ce anume le-a produs. Primul raspuns va fi, probabil, ca sursa este una exterioara... o alta persoana, o situatie etc. Si totusi... a fost emotia voastra... reactia voastra la ceva exterior... si cauza trebuie cautata in voi insiva. E simplu sa arunci pisica in curtea vecinului... doar ca, in cazul emotiilor... vecinul sunteti tot voi. Poate este neplacut, chiar deranjant sa recunosti ca esti autorul unor ganduri, emotii... pe care nu esti tocmai mandru ca le ai... si poate nu ai vrea sa le recunosti nici macar fata de tine insuti... dar odata ce le accepti existenta, accepti ca mai sunt lucruri de invatat despre tine insuti, ca mai ai de integrat aspecte ale tale, emotiile devin un instrument pretios al cunoasterii de sine. Si intr-o zi, in loc sa fiti parintii care ii ofera copilului ceea ce vrea si apoi pleaca in graba, veti fi acei parinti care isi vor privi copilul cu intelegere si rabdare... si veti fi uimiti sa vedeti cum, in prezenta parintelui care priveste cu blandete ferma, criza de nervi a copilului dispare intr-o clipa.

sursa foto: enoogle.com
Trimiteți un comentariu