Pagini

joi, 6 noiembrie 2014

Teama de a ierta

                 



              Cred ca ni s-a intamplat tuturor... sau aproape tuturor sa spunem "te iert"cuiva, pentru ca apoi, la prima "abatere"sa-i aruncam in fata, sau sa ne aducem aminte tot conflictul anterior. Acel "te iert"declarativ spus din politete, pentru ca asa e frumos, pentru ca e bine sa ierti etc. a ramas la nivel declarativ, reducand la tacere ceea ce simteam si gandeam de fapt... dar fiind oameni educati, ne-am fi socat pe noi insine daca i-am fi strigat celuilalt in fata "nu te iert, nu am chef sa iert nimic din ce consider ca mi-ai facut si o sa te tin minte... o sa tin minte tot si n-am sa te mai las sa ma ranesti, am sa ma inchid in mine insumi si poate chiar am sa ti-o platesc, cu prima ocazie". Nu ar suna prea magulitor pentru noi, nu? Si totusi, la nivel interior, asta se intampla de multe ori. Fie ascuns, pentru ca ne-ar fi rusine sa recunoastem ceea ce gandim si simtim, fie cat se poate de deschis...dar nerostit. E bine, e rau? Este, si atat. Iertarea autentica ne scoate din zona noastra de confort, ne zdruncina convingerile, programele dupa care functionam. Mintea rationala ne sopteste ca daca am sterge cu buretele ceea ce tocmai ni s-a intamplat am fi iar raniti, am suferi... si atunci, solutia este sa ne agatam de resentimentele mocnite, de acel "iert, dar nu uit". Iertarea ne impinge in necunoscut, dincolo de limitele pe care ni le impunem. Ce se va intampla daca iert orice? Nu as deveni un fraier? Nu m-ar calca toti in picioare? Nu, cu siguranta nu. Ceea ce te va calca in picioare fara doar si poate este teama ca asta ti se va intampla. Teama va atrage exact experienta care sa-ti confirme ca ai avut dreptate. Este un cerc vicios... nu iert pentru ca as fi luat de fraier, pentru ca as fi vulnerabil... si teama mea de ceea ce s-ar putea intampla atrage dupa sine o experienta care sa-mi confirme reactiile. Mintea creeaza limite, bariere in calea iertarii pentru ca asta a fost invatata sa faca. Programele pe care le purtam cu noi in subconstient, amintirile dureroase ne soptesc ca daca vom pune o bariera intre noi si ceilalti, daca vom pedepsi, vom arata neincredere ... vom fi protejati, vom suferi mai putin. Suntem raniti pentru ca ne asteptam la asta. De cand ne-am nascut si multe alte vieti inainte am invatat ca trebuie. sa ne protejam, sa punem bariere intre noi si ceilalti, ne-am creat convingerea ca fara aceste ziduri emotionale, mentale am fi vulnerabili, lumea noastra s-ar prabusi. Astfel am creat cercul in care ne tot invartim... ne temem de viata, de ceilalti, de iubire, de moarte, de pierderi etc. ...si atragem tot mai multe experiente care sa ne confirme temerile, afundandu-ne tot mai mult. 
                      Iertarea elibereaza pentru ca deschide, dizolva tiparul, convingerea care creeaza experienta dureroasa. Te elibereaza in primul rand pe tine, cel care ierti, te scoate din tiparele obisnuite si te conduce in necunoscut... in libertatea de a fi, de a exista fara resentimente, fara teama ca ai putea fi ranit din nou. Si totusi, tocmai aceasta libertate sperie. Am uitat ce inseamna, mintea se sperie de aceasta lipsa de programe si convingeri pe care libertatea interioara o presupune.
La inceput exercitiul iertarii nu este confortabil... este chiar neplacut, pentru ca rascoleste convingeri tot mai profunde. Pe parcurs se schimba ceva... incepem sa experimentam gustul libertatii, al vietii lipsite de bariere, temeri si incep sa se petreaca lucruri magice. Lumea inceteaza sa ne mi fie ostila, ne deschidem spre viata si observam ca si viata se deschide spre noi.
                        Iertati, iertati in primul rand pentru voi, pentru ca meritati sa fiti liberi, sa imbratisati viata cu bucurie. Iertati pentru a trai frumos, pentru a va vindeca sufletele. Primul pas poate fi dificil... dar restul vor veni de la sine.
Trimiteți un comentariu