Pagini

vineri, 16 ianuarie 2015

O scurta interpretare numerologica a numelui Zamolxe





                Pentru ca sunt persoane care mediteaza ori pur si simplu invoca pentru ajutor sau din alte motive diferite spirite, entitati, divinitati, poate ar fi bine sa inteleaga si ceva mai mult despre ceea ce cheama in ajutor. Este preferabil sa stim cu ce tip de energie, vibratie lucram iar numele fiintei invocate poate deschide o mica poarta de intelegere in acest sens.
               Nici aceasta analiza si nici cele care vor urma nu sunt si nu se pretind a fi complete, ci incercari de a deslusi o parte a spiritului spre beneficiul celor care se simt atrasi de lumea nevazuta. Si, ca orice interpretare, este, in oarecare masura, subiectiva.
                Analizand numele Zamolxe din punct de vedere numerologic observam cateva amanunte interesante – numarul dominant este 6, acelasi 6 repetandu-se ca numar de expresie si numar activ. Vibratia de interior si cea de exterior sunt ambele 3 iar numerele karmice sunt 2, 7 si 9. Povestea spusa de aceste numere, aparent lipsite de sens, este urmatoarea: fiinta cu numele Zamolxe a venit la intrupare pe vibratia armoniei, a plenitudinii, cu misiunea personala de a exprima aceasta vibratie in mijlocul oamenilor, iar pentru a face acest lucru va avea de invatat cum sa colaboreze eficient si diplomat cu cei din jur, dezvoltandu-si intuitia si capacitatea de a citi in sufletele oamenilor. Va invata sa comunice cu planurile superioare si sa faca informatiile primate accesibile celorlalti. Vibratiile interioara si exterioara identice – 3, dar formate prin oglindire ( 1+2 si 2+1) arata identificare umanului cu inspiratia divina, sinceritate in intentii si actiuni, ca si alinierea cu planul divin. Numarul activ 6 ( redus din numarul maestru 33) arata calea de urmat – a echilibrului si armoniei. Privit din perspectiva numarului maestru 33, drumul de urmat este cel al vizionarului, al clarvazatorului venit sa arate o cale noua spre echilibru si armonie.
               Asadar, avem de-a face cu o expresie a armoniei divine, armonie exprimata prin legile universale si ritmurile naturale ale lumii. Zamolxe deschide calea spre cunoastere si desavarsire prin armonie si intelepciune.
                  Putem lucra cu energiile acestei finite de lumina pentru a dezvolta o perspectiva mai ampla asupra lumii, a vietii, pentru a dezvolta o mai mare armonie interioara si a aprofunda invataturile asupra legilor care guverneaza viata si intreaga Creatie.

                     Evident, orice moneda are doua fete – astfel, este de dorit ca persoanele care doresc sa foloseasca energiile zamolxiene sa fie echilibrate, sincere in intentie, deschise spre lumina pentru ca fiind vibratii inalte, pot crea neplaceri, discomfort, dezechilibru celor care nu sunt inca pregatiti sa intre pe poarta deschisa de armonia divina. Nu uitati ca pentru a umple un vas cu apa de izvor si a ne si bucura de aceasta apa este necesar sa curatam initial vasul.
Trimiteți un comentariu