Pagini

joi, 19 februarie 2015

Teama de a ierta

FORGIVENESS
                  sursa foto: http://www.huffingtonpost.com/laurie-levy/forgiveness-of-others-and_b_5910048.html

               Exista uneori in noi o teama teribila de a da drumul amintirilor dureroase din vietile noastre. Tinem cu dintii de ele cu toate ca, intr-un fel sau altul suntem constienti ca ne facem singuri rau. Si cu cat trece mai mult timp cu atat acele amintiri sapa mai adanc ajungand sa faca parte din noi, din modul in care ne definim, ne percepem si ii percepem pe cei din jur. Devenim incarcati de judecati si prejudecati, critici, ne acrim si ne ofilim in loc sa ne dam sansa de a inflori. Este cu atat mai dureros cu cat otrava din interior ajunge sa se reverse si asupra celorlalti... pentru ca ceea ce nu putem accepta in noi insine nu le acceptam nici altora. 
               A ierta pe un altul si a te ierta pe tine insuti sunt doua probleme diferite. A-l ierta pe celalalt decurge din invatarea iertarii de sine si oferirea iertarii este posibila in masura in care reusim sa intelegem ca putem sa ne iertam pe noi insine, ca nu exista ceva atat de ingrozitor incat sa fie de neiertat. Si totusi... ce ne impiedica sa ne iertam si sa iertam? Unul dintre motive este orgoliul... ideea ca ceea ce am facut este prea mult pentru a fi iertat. Da, este un orgoliu in asta. Devenim propriul calau al sufletului nostru. De cele mai multe ori nici nu este nevoie ca altcineva sa ne otraveasca viata... suntem maestri in a ne otravi singuri. Ce ai fi putut face mai mult, mai grav decat oricine altcineva? Sa spunem ca totusi ai fi facut... ce te impiedica sa ceri iertare? Si daca o ceri, ce te impiedica sa o accepti? M-a surprins de cateva ori un lucru... persoane care aveau diferite probleme si au mers la spovada. Au primit dezlegarea, s-au simtit mai bine un timp... apoi s-au intors la ale lor, au inceput sa-si picure otrava in suflete din nou. Si aici apare o problema interesanta... poti cere iertare si in acelasi timp sa refuzi s-o primesti. Nu inseamna ca nu ai fost iertat ci ca practic refuzi sa intelegi ca ai fost iertat. De ce? Pentru ca te-ai obisnuit asa, pentru ca uneori, paradoxal, asta te face sa te simti special, unic. Pentru ca este o scuza atunci cand ti se ofera posibilitatea de a evolua si refuzi. Tu nu poti... pentru ca nu esti suficient de bun... uite cate ai facut. Pentru ca ajungi sa te complaci in propriile lanturi. Trist este ca atunci cand omul ajunge in aceasta stare nimeni in afara de el nu il poate scoate din ea. Merg la terapeuti, consilieri, preoti... dar acestia nu le pot oferi iertarea pe care ei insisi si-o refuza.
                  De ce ne temem de iertare? Intr-o oarecare masura pentru ca am inteles prost ideea de pacat si mantuire. Am intrat intr-un cerc vicios... gresim, ne simtim vinovati, cerem iertare si apoi ni se pare ca am gresti prea mult pentru a primi iertarea... si o luam de la capat. Intr-un fel, ni se pare ca pentru a fi iertati ar trebui sa fim perfecti. Uitam pildele despre sfinti... oare daca ar fi asteptat sa fie perfecti... am mai fi stiut azi de ei? Cred ca nu. Neiertarea de sine este o scuza pentru a nu face nimic, pentru a te complace in letargie. Neiertarea fata de un altul poate deveni o forma cinica de manipulare. Nu te iert... ai putea sa te tarasti in genuchi, ai putea sa faci orice... tot nu te iert. Sau te iert daca... si aici se pot ascunde multe... daca faci ce-ti spun, daca imi dai X, daca, daca, daca... Si atunci nu-ti mai calci in picioare doar propriul suflet, ci si pe al celuilalt. 
                 Uneori avem impresia ca iertarea ne face slabi. Ei bine, nu. Este o iluzie. A ierta pe cineva nu te obliga la a ramane intr-o situatie cu care nu esti de acord sau a aproba un anumit comportament. Poti sa ierti si totusi sa pleci, sa iti spui punctul de vedere, sa faci o schimbare. A te ierta pe tine nu inseamna sa ramai in punctul in care esti, ci sa intelegi ca este necesar sa schimbi ceva. A ierta inseamna sa iti vindeci sufletul si mintea in asa fel incat sa nu ramai agatat de trecut, ci sa-ti dai sansa de a merge mai departe. Paradoxal, neiertarea si amintirea permanenta a greselii nu ne fac sa nu mai gresim ori sa fim mai buni... ci ne aduc mereu in acelasi punct al greselii, ne fac sa repetam iar si iar un trecut pe care l-am dori altfel. 
                   Sunt multe de spus despre neiertare... fiecare o traieste intr-un mod unic si teama il modeleaza intr-un mod unic. Dati-va voie sa iertati, sa va iertati... oferiti-va sansa de a vedea un nou rasarit in vietile voastre, nu doar acelasi apus dureros zi de zi. 

Trimiteți un comentariu