Pagini

marți, 9 iunie 2015

Cauzele subtile ale bolilor II - vindecatorul care are nevoie de vindecare

              Se intampla uneori ca terapeutii sa preia energiile de vibratie joasa cu care vin in contact ori chiar boli pe care incearca sa le trateze. Alteori capacitatea de a aduce altora vindecare scade dramatic, apar accidente fie ale terapeutului, fie ale celor apropiati. Sunt si momente in care viata pare sa fie naruita in fata sa, viitorul i se inchide. De ce se intampla? De ce li se intapla unora si altora nu? Nu voi incerca sa dau un raspuns general valabil pentru ca in ecuatie intra foarte multe variabile. Este necesar sa se tina cont de evolutia personala a terapeutului, de mediul in care traieste, de predispozitiile din viata actuala si cele cu care a venit din alte vieti. Uneori este necesar sa urmarim si vietile inaintasilor sai pentru a avea o privire de ansamblu asupra situatiei. Asa ca voi puncta doar ceea ce am experimentat fie pe propria piele, fie prin contactul cu persoane care au trecut prin situatii mai mult sau mai putin neplacute. 
                 Se pare ca problemele incep sa apara atunci cand apare atasamentul fata de actul vindecarii, de  darul de a fi vindecator. Initial apare atasamentul care apoi inainteaza spre orgoliu, spre credinta de a fi o fiinta aleasa, de a fi altfel, de a fi superior altora. Exista si cazul in care apare un atasament puternic fata de imaginea de persoana speciala pe care terapeutul si-o creeaza in timp. Cu cat este mai bun, mai cautat pentru calitatile sale, terapeutul risca sa dezvolte un asemenea atasament si ulterior sa sufere consecintele sale. Orgoliul se poate manifesta prin acceptarea unor cazuri care sunt prea complicate pentru respectivul vindecator, doar pentru a nu refuza, pentru a nu isi recunoaste deschis limitele. 
              Ce se poate face atunci cand ajungem in aceasta situatie? De dorit ar fi sa nu ajungem aici, dar daca totusi ni se intampla... si uneori mecanismele interioare sunt atat de subtile incat ne dam seama prea tarziu ca am sarit calul... solutia de prim ajutor este smerirea, aducerea repetata in atentie ca nu terapeutul este cel care vindeca, ci Divinitatea, iar vindecatorul este unealta prin care vindecarea are loc. De ajutor este sa cultivam iubirea in suflet si sa ne revizuim activitatea, gandurile si emotiile simtite fata de ceilalti, fata de noi insine, sa ne observam momentele de enervare, agresivitate si sa descoperim ce anume le-a declansat. Este posibil ca pur si simplu sa ne fi ancorat intr-o convingere, credinta iar aceasta sa ne fi blocat energia. Este de asemenea posibil sa ne fi atasat de rolul nostru, de misiunea personala pe care o avem si astfel sa fi blocat legatura cu Divinitatea. Fiecare este necesar sa-si faca propriile investigatii si sa descopere propriile cauze interioare pentru ca, desi in aparenta putem fi foarte asemenatori, in interior suntem fiecare o fiinta unica. Rar... dar totusi posibil, este cazul in care persoana a avut misiune de vindecator doar pentru o parte a vietii si a venit timpul sa treaca mai departe... iar atunci solutia este acceptarea cu iubire a situatiei... plus smerirea necesara.
              Ca ajutoare imediate putem folosi Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, Canoanele de umilinta, trimiterea de iubire catre trecut, prezent si viitor, iertarile, fata de noi insine, fata de intreaga creatie, fara a uita de mosii si stramosii nostri si de urmasi. Citirea din Noul Testament si meditarea cuvintelor lui Isus - "credinta ta te-a vindecat" ne pot ajuta sa revenim cu picioarele pe pamant atunci cand dezvoltam un orgoliu exacerbat. Folositor este insa, pentru orice terapeut, sa-si creeze un program propriu de rugaciune si meditatie care sa-l ajute sa pastreze si sa dezvolte legatura cu Dumnezeu, ferindu-l in acelasi timp de ispitele care, neobservate, pot deveni coplesitoare.
Trimiteți un comentariu