Pagini

joi, 25 iunie 2015

Cauzele subtile ale bolilor III

  Te iubesc
Imi pare rau
Te rog sa ma ierti
Multumesc.

        Da...din nou Ho'oponopono... si nu pentru ca e o moda sa cautam tot felul de remedii spirituale si nici pentru ca ar fi o formula magica, ci pentru ca e un balsam pentru suflet. Si daca boala apare ca o rana a sufletului, o poveste care se tese printre lacrimi... sau prin ziduri de furie si agresivitate, tot sufletului trebuie sa-i adresam primul cuvant de vindecare.
          Sunt suferinte nascute din tristete si suferinte nascute din furie. Ma intrebam ce le deosebeste, de ce un om, intr-o anumita situatie, se adanceste in depresie si un altul, intr-o situatie similara, dezvolta furie, agresivitate, violenta... Adevarul e ca radacina lor e aceeasi... un atasament, o intelegere eronata asupra lumii, dar daca in primul caz omul isi indreapta actiunea distructiva direct asupra sa, in cel de-al doilea caz, actiunea este indreptata asupra celor din jur ca, dupa acest mic ocol exterior, sa revina si el la sursa - asupra celui care a generat-o. Fie ca te lovesti direct, fie ca il rogi pe altul sa te loveasca, principalul autor esti tot tu.
            Scriam despre atasamente si mi se parea logic - depistam atasamentul, lucram asupra lui - cauza dispare, ulterior va disparea si efectul. Totusi, uneori nu poti sau nu prea vrei sa descoperi atasamentul. Nu poti pentru ca e prea adanc, pentru ca e acolo de prea mult timp si inca nu ai dezvoltat suficient atentia asupra miscarilor interioare incat sa-ti dai seama... sau pur si simplu nu vrei, nu vrei pentru ca doare, pentru ca e greu, neplacut, umilitor, jenant etc. Uneori ne cream cu atata migala o anumita imagine despre noi insine incat atingerea ei, chiar si cu o floare, devine un chin sfasietor. E greu sa-ti accepti propria imperfectiune, sa incetezi sa vanezi vinovati, e greu sa nu mai fi o victima sau un calau. Cine spune ca schimbarile se petrec peste noapte si sunt o bucurie continua, ori a citit prea mult si crede ca teoria tine loc de practica, ori mai are, poate, de scotocit prin ungherele propriului interior. Nu, schimbarile interioare durabile nu se produc peste noapte, ci necesita munca, disciplina, dorinta de a merge mai departe. Tocmai asta este unul dintre motivele pentru care impulsul spre schimbare este dat de boala si nu de sanatate. E trist, dar este o realitate. Cand suntem sanatosi amanam schimbarile, amanam analizele, introspectia... pe principiul ca e si maine o zi. Cand vine boala si ne simtim viata amenintata, lucrurile se schimba, posibilitatea ca ziua de maine sa nu mai fie ne mobilizeaza. 
              Ideal ar fi sa prevenim boala si nu sa o asteptam ca impuls pentru schimbare. Nu este necesar sa ne imbolnavim pentru a ne privi in ochi pe noi insine, pentru a ne asculta sufletul, pentru a ne desprinde putin din iuresul dorintelor. Cand apele sunt linistite, putem inota in adanc, ne putem juca printre valuri fara ca teama sa ne sufle in ceafa. Cand vine viitua... lucrurile se schimba. Si boala e o viitura... 
               Si atunci, cum prevenim? Prin devenire... cred ca am citit pe undeva o chestie de genul "ceea ce am fost, eu nu mai sunt, ceea ce sunt, eu devin"- nu mai stiu unde am citit, dar mi-a placut, mi-a placut pentru ca ilustra ideea de transformare permanenta, de evolutie. Cand ne culcam seara suntem cu totul altii decat cei care eram de dimineata si nici macar nu ne dam seama. Si pentru ca nu ne dam seama, nu controlam procesul, nu stim ce devenim, spre ce ne indreptam. Daca incepem sa constientizam aceasta curgere continua ne putem controla drumul, stim spre ce ne indreptam, avem o tinta. Cum controlam drumul? Fiind atenti la ce permitem sa intre in noi, modeland ganduri, emotii, astfel incat la lasarea noptii sa fim putin mai curati decat eram in zori. Si zi dupa zi continuam procesul.
               De ce am inceput cu Ho'oponopono? Pentru ca este o barca buna atat cand soarele straluceste cat si pe timp de furtuna. Cand nu stim ce, de ce, cum, cand... folosim formula. Practic, dam drumul logicii, ratiunii, constientului si lasam curatarea sa se produca. In aceste cuvinte incepe, intr-un fel, practica smereniei, o practica esentiala spre vindecare.
Trimiteți un comentariu