Pagini

vineri, 26 iunie 2015

Cauzele subtile ale bolilor IV - conflictul interior

           Da, atasamentul este o forma a conflictului emotional, un conflict intre natura noastra profunda - iubirea - si tot ceea ce ne desparte de ea, un vesnic conflict intre natura divina si cea umana. Prefer totusi ca uneori sa evit acest termen pentru ca ne-am obisnuit sa consideram conflictul ca fiind ceva negativ, generator de durere, suferinta. Adesea ni se spune ca este necesar sa cultivam armonia, fara a intelege ca aceasta este o impletire de contrarii. Poate nu intamplator in ultima perioada exista predispozitia de a dezvolta un atasament fata de armonie ca ideal de atins. Daca armonia este o urmare fireasca a cultivarii iubirii in interior, a intoarcerii spre natura noastra divina, atunci cand este privita ca fiind cauza si nu efect, devine un factor al adancirii ranilor interioare. Exista o diferenta majora intre cel care se straduieste sa pastreze iubirea in interior indiferent de circumstantele exterioare si cel care de dragul ideii de armonie este gata sa respinga incercarile exterioare pentru a nu se tulbura in interior.
               Revenind la boala... Ea apare initial in suflet ca urmare a conflictului interior gestionat gresit. Ce inseamna un conflict gestionat gresit? Inseamna ca, in locul iubirii alegem ura, resentimentul, disperarea, dispretul etc. Poate sa para dur... dar dezvoltarea emotiilor, a gandurilor negative indreptate asupra noastra si a celorlalti inseamna dezicere de propria natura divina, dezicere de Divinitate. Pentru ca disperarea, dispretul, resentimentul sunt deziceri de iubire. 
                 In Cartea lui Iov exista trei trepte ale purificarii, trei trepte ale conflictului interior intre uman si divin. Initial dispar bunurile materiale, apoi viitorul - prin moartea copiilor, iar in final i se iau valorile spirituale... si totusi, Iov nu renunta, nu se dezice de natura lui eterna si prin asta castiga tot. Castiga prin intelegerea faptului ca singura realitate eterna este cea divina. Iov ilustreaza rezolvarea conflictului interior, vindecarea sufletului - pastrarea iubirii. Da, se plange, se zbate in suferinte, dar interior ramane statornic in iubire. Constientul, ratiunea se zbat in neintelegerea evenimentelor in timp ce subconstientul ramane neclintit. Pierde tot... sa fim seriosi... cati dintre noi n-am intra in depresie sau nu ne-ar trece prin cap sa ne punem latul de gat pentru pierderea a jumatate din ceea ce a pierdut Iov? Si totusi Iov ramane statornic. Care este de fapt incercarea? La nivel exterior putem urla, putem plange, ne putem urca pe pereti de durere daca asa avem chef... dar, pentru a trece incercarea, interiorul, subconstientul este necesar sa ramana ancorat in iubire. Nu faptul ca afisam un calm inghetat in fata durerii ne salveaza, ci neclintirea interioara in iubire. Poate de aceea Isus spune ca nu ceea ce intra in om il spurca, ci ceea ce iese din el. Ceea ce ne raneste sufletul si, in final trupul, nu este gandul fugar ori emotia de moment, ci modul in care le gestionam, gradul in care le lasam sa patrunda in interior si de acolo sa modeleze realitatea. 
               Conflictul este samanta evolutiei. Exterior, suntem in permanenta in conflict. Dorintele mele, modul meu de a privi lumea nu se vor suprapune niciodata perfect cu ale tale. Evolutia se naste prin unificarea acestor contrarii in iubire. Eu, cea de ieri, sunt in conflict cu mine, cea de azi, pentru ca azi nu mai sunt cea de ieri. Daca in interior am reusit sa pastrez si sa cresc iubirea, prin acest conflict ma dezvolt. Daca resentimentele incep sa ma roada, daca intre timp am ales sa dispretuiesc, sa lovesc in altul ori in mine insami, imi ranesc sufletul si incep sa scad in iubire. Gandul de ieri va fi in conflict cu cel de maine asa cum valurile marii tulbura suprafata apei, dar adancul trebuie sa ramana neclintit pentru ca viata sa infloreasca.
               Fiecare gand de injosire a celuilalt ori a propriei fiinte, fiecare neiubire, neiertare... se rasfrange asupra noastra si ne raneste sufletul pentru ca, la un nivel foarte adanc, toti avem aceeasi natura - iubirea, suntem un tot in care conflictele nu exista, sunt doar expresii ale unicitatii fiecarei fiinte. Intr-adevar este mult mai greu sa descoperim si sa vindecam sufletul decat trupul. Trupul este aici, il atingem, simtim durerea, vedem ranile, in timp ce sufletul este pentru multi o notiune abstracta, o teorie lipsita de interes. Si totusi... din durerea pe care nu o vedem, nu o simtim, se naste ceea ce vedem si simtim.

Trimiteți un comentariu