Pagini

miercuri, 10 iunie 2015

Cauzele subtile ale bolilor - atasamentele si spiritualitatea

             Am vorbit acum cateva zile cu o veche prietena. In ultima perioada drumurile noastre s-au intersectat rar, ea a luat-o pe un drum, eu pe altul. Si imi povestea despre problemele pe care le are. De ani buni se straduieste sa inteleaga de ce fiica ei o evita, de ce are zile in care se simte foarte rau... si diagnostice medicale pe masura. Apoi m-a sunat o fosta eleva, si-a rupt mana. Nici ea nu sta pe roze cu sanatatea... la nici 30 de ani coloana ii joaca feste, ia analgezice, nici cu viata sentimentala nu sta bine... de fapt doar sta... singura. Ambele au probleme... de sanatate, relationale, financiare... si m-as fi asteptat ca cel putin in primul caz sa nu fie asa. Vechea mea prietena si-a descoperit ceea ce ea numeste calea ei spirituala cu aproape 8 ani in urma... intr-un fel a ajutat-o. Cea de-a doua persoana nu urmeaza nici o cale spirituala, de fapt nici nu o intereseaza, spune ca ea nu pricepe chestii de genul asta. Fiinte diferite... probleme asemanatoare. Si ma apuc sa masor... Amandoua au parametrul iubirii de Dumnezeu scazut, in timp ce atasamentele se ridica la cer, la fel si orgoliul. Evident, in primul caz, sunt mai mult atasamente legate de spiritualitate, pare sa se fi ancorat puternic intr-o anume ideologie si vrea sa ramana acolo, iar ceea ce i se intampla este un semnal ca a venit vremea s-o ia din loc. Acest lucru se petrece prin accentuarea problemelor. In al doilea caz, atasamentele tin mai mult de sfera materiala, de viitor, de dorinta de a se casatori. Indiferent de planul in care apar... sunt totusi atasamente.
              Citeam cu ani in urma intr-o carte a lui Dragos Argesanu ca si sfintii se reincarneaza... la momentul respectiv n-am inteles cum si de ce. De ce ar avea nevoie Sfantul Vasile cel Mare sa mai treaca pe aici de exemplu? Acum, cu ansa in fata, mi se limpezesc gandurile... cel putin pentru moment, pentru ca sper sa inaintez, sa descopar in timp o perspectiva mai ampla. Inca nu intelesese ca totul se afla in Dumnezeu, ca iubirea Lui cuprinde totul si este dincolo de logica umana, nu intelesese ca nu ai voie sa dispretuiesti, sa judeci ori sa acuzi pe nimeni fara sa pastrezi in acelasi timp iubirea fata acela. Mai avea inca atasamente... poate nu legate de lumea materiala, ci doar de imaginea pe care si-o crease despre Dumnezeu si logica divina. Asa ca vine iar sa invete, sa vada cum e sa fie in locul celui blamat. Sa vada cum e sa cazi... sa fii in locul celui neatins de aripa sfinteniei. 
              Spiritualitatea are capcane mai greu de detectat decat materia... sunt atasamente mai subtile care nedetectate ne pot opri evolutia pentru mult timp. Atasamente fata de o idee, de o credinta, de un ideal... Ne dam seama ca exista un atasament atunci cand gandul ca ceva din ideile imbratisate ar putea fi fals ne da fiori, ne ascute ghearele agresivitatii si incercam sa demonstram cu orice pret ca avem dreptate... ori daca nu incepem dispute ideologice, incepem sa-l dispretuim pe cel care nu ne da dreptate in totalitate... sa-l dispretuim pentru ca noi detinem adevarul si el nu. Si de aici ne dam seama cat de departe suntem de propria inima. 
             Solutia vine mai devreme sau mai tarziu din partea Universului. Fie ne trezim singuri si pe ruinele vechilor convingeri construim din nou, constienti ca si noile descoperiri vor trebui mai tarziu inlocuite, pe masura ce ne adancim tot mai mult in noi, fie ne scutura bine boala, problemele... Asta nu inseamna ca exista un drum corect, singurul corect, pe care problemele nu apar. Daca accepti de buna voie destramarea, reconfigurarea repetata a propriului interior, colaborezi cu Universul si descoperi ca boala, problema intampinata este o treapta,ca te ajuta sa cresti. Diferenta de perceptie...
          Cum ne putem ajuta? Dezvoltand discernamantul, urmarindu-ne tresaririle interioare. Spiritualitatea contine in sine un paradox... cu cat te inalti mai mult, cu atat este necesar sa te adancesti mai mult. Cu cat mai multa smerire, cu atat mai multa inaltare. Sfantul nu poate afirma despre sine ca este sfant... nu stie, ocupatia lui principala este smerirea, de inaltare se ocupa iubirea care creste in el. Cand simti ca esti deasupra altora... ca esti superior... deja ai uitat sa mai cobori si astfel ti-ai stopat si inaltarea. Cand ideea devine mai importanta decat esenta, cand legea este mai presus de iubirea care i-a dat nastere, ai uitat sa mai cobori. Iubirea a dat nastere legilor spiritului si ale materiei pentru a lumina drumul catre ea. Atunci cand adoram o treapta a drumului, uitam ca finalitatea nu este treapta, ci iubirea din care s-a nascut.
Trimiteți un comentariu