Pagini

joi, 10 noiembrie 2016

Nimeni nu poate face lucrurile in locul tau

          Ar fi frumos... si comod. O zana cu o bagheta magica in dotare... care sa ne ofere pe tava raspunsuri, schimbari, o noua realitate...si, daca se poate, sa-i transforme dupa placul nostru si pe cei din jur. Nu merge asa... de fapt, nici nu ar trebui sa mearga asa pentru ca am fi privati de lectii pretioase.
            Si totusi... uneori, daca nu foarte des :), speram ca zana asta o sa apara de undeva sub forma unui consilier, a unui maestru, psiholog, terapeut... si ce ne mai vine in minte. E obositoare cautarea asta... mai ales cand alergam permanent de la unul la altul, de la un seminar la altul, de la o terapie la alta... si zana se incapataneaza sa nu apara. Intr-un tarziu ni se face lehamite si ne asezam batraneste pe marginea drumului dintre alte doua cursuri, constatand ca nu s-a schimbat nimic. Si cugetam asa mocnit la nefericirea proprie, la inutilitatea tonei de cursuri, seminarii si terapii, la frumusetea gradinii vecinului si mizeria din ograda noastra. 
             Adevarul e ca nimeni nu poate face nimic in locul nostru. Ne poate oferi instrumente de lucru, un exemplu personal, sprijin... dar mai mult... nu. Da, piata e plina de evenimente cu promisiuni marete... te vei ilumina in doua zile, viata ti se va schimba in alte doua zile... dar toata pleiada asta de promisiuni este facuta ca produsul sa se vanda bine. Dupa ce iesi de la cursul de iluminare rapida esti singurul in masura sa faca ceva pentru propria persoana. Ti s-au dat niste unelte. Ce faci mai departe cu ele este alegerea ta. Cum spuneam in alte articole, o initiere nu te face maestru, ci iti da deschiderea pentru a deveni prin exercitiu, munca, perseverenta. E aceeasi poveste peste tot - primesti sapa, dar tu trebuie sa sapi, sa-ti scoti balariile din batatura, sa plantezi flori si sa le ingrijesti pana cresc. Daca le pui prea mult ingrasamant in speranta ca vor iesi mai repede... nu va functiona. Florile intelegerii cresc si devin viguroase doar prin cultivarea lor cu grija si perseverenta. Degeaba le uzi o saptamana daca apoi uiti de ele un an.
              Schimbarea necesita efort...si vointa... si incapatanarea de a persevera atunci cand ti se pare ca esti blocat din toate partile. Inceputul e greu pentru ca nu suntem obisnuiti sa lucram cu noi, sa ne disciplinam... treptat devine tot mai usor, pe masura ce rezultatele incep sa apara.Poate fi frustrant pana cand te prinzi de faptul ca esti unicul in masura sa faca ceva pentru el insusi... si inspaimantator cand iti dai seama ca esti responsabil de propriile alegeri. Abia mai tarziu intelegerea propriei responsabilitati devine eliberatoare. In prima faza e enervanta, datatoare de dureri de cap si crampe stomacale. 
              Merita tot travaliul asta al schimbarii? Cei care au trecut prin el spun ca da, cei care inca stau cu sapa in mana si se intreaba cand apare cel care o sa sape spun raspicat ca nu. Depinde de ce parte te situezi. Depinde ce vrei, ce iti doresti de la propria viata, unde vrei sa ajungi. Un singur lucru e cert - schimbarea de care ai nevoie va veni atunci cand vei intelege ca tu trebuie sa fii autorul ei... si singurul asupra caruia poti lucra esti tu. Restul au de plantat flori in propriile gradini.

miercuri, 19 octombrie 2016

Sindromul adultului cuminte

            Adultul cuminte nu deranjeaza pe nimeni. E atent sa nu o faca. Mereu punctual, mereu acolo cand este nevoie de el, ar putea castiga concursul pentru angajatul model sau, uneori, pentru seful grijuliu, gata sa iti fie alaturi si sa-si sustina echipa... sau uneori sa faca treaba echipei pentru ca ceilalti sa nu aiba impresia ca abuzeaza de ei.
           Adultul cuminte te asculta... desi ii spui aceeasi problema de trei ori pe zi. Da, stie si in sinea lui e deja iritat, dar te va asculta iar cu amabilitate pentru ca nu vrea sa fie grosolan sau sa-ti raneasca sentimentele. E cu tine, langa tine, este umarul pe care plangi si primul la care te lauzi. El nu. Nu considera ca ar fi bine sa te impovareze cu problemele lui si ii este jena sa se laude. S-ar simti prost sa-si strige bucuria in gura mare. Se bucura incet, subtil, in interior. 
             In familie tace, tace cand nu ii convine ceva, tace cand isi doreste ceva si incearca sa se convinga singur ca bucuria celorlalti ii este de ajuns. Si cu prietenii tace. Isi exprima dorintele soptit, in treacat, de parca ar indrazni prea mult. Uneori se intampla ca ceilalti sa uite de el... dar isi aduc repede aminte la prima problema. Nu pare ca el ar avea probleme si trece de multe ori ca o persoana serioasa care are o viata calma, monotona, fara prea mare agitatie interioara. 
              Adultul cuminte stie sa fie invizibil. Intr-un grup adopta parerile celorlalti si se fereste sa spuna ce crede. Se limiteaza la discutii conventionale. 
              Candva, demult, a invatat ca cel mai bine este sa fie cuminte, sa faca ce i se spune si sa-si reprime emotiile si nevoile care ar putea deranja alte persoane. A invatat ca pentru a fi iubit si acceptat trebuie sa fie supus. Nu este neaparat o persoana religioasa, poate fi la fel de bine ateu convins... dar stie ca a se pune pe sine pe primul plan inseamna a pierde iubirea celorlalti. Copilaria i-a fost presarata de "fii cuminte", "daca nu esti cuminte nu o sa te mai iubeasca mama", "copiii care nu sunt cuminti nu sunt iubiti", "nimeni nu o sa te iubeasca daca nu esti cuminte"si alte variatiuni pe aceeasi tema. Asa ca acum, desi nu ii mai spune nimeni sa fie cuminte... el continua sa fie. Pentru el iubirea este conditionata de supunerea fata de cei pe care ii iubeste ori a caror parere conteaza.
               Adultul cuminte nu stie ce vrea. S-a ostenit atat de mult sa fie ceea ce vroiau cei din jur incat nu mai stie cine este el cu adevarat si nici ce isi doreste. Uneori indrazneste sa se intrebe, dar fuge repede de posibilele raspunsuri, ingrozit ca cine este el cu adevarat i-ar putea deranja pe ceilalti. Ii este greu sa se schimbe si adesea renunta pentru ca gandul la iubirea si acceptarea pe care le-ar putea pierde este prea greu de suportat. 
                Cand are o explozie nervoasa se sperie de propriile reactii. Ii vine sa fuga si se simte vinovat mult timp dupa. El de obicei face implozie. Emotiile si dorintele reprimate, negate il rod pe interior. Nu este neobisnuit pentru el sa aiba crize de tuse, ulcer sau colon iritabil. Cand nemultumirile ies la suprafata nu stie cum sa le gestioneze, ii este greu sa se accepte si sa accepte faptul ca este in regula sa-si exprime trairile interioare. Cand se acumuleaza mult prea multe poveri poate cadea in depresie, se simte inutil si lipsit de scop. Il bantuie ideea ca nu este bun de nimic. Se devalorizeaza singur si are grija ca stima de sine sa ramana mica si izolata intr-un colt pentru ca altfel conflictele interioare ar fi prea dure. Se pierde in dorintele celorlalti tanjind totusi sa fie vazut si apreciat asa cum este cu adevarat... ceea ce este aproape imposibil, pentru ca nici el nu mai stie.
                Provocarile adultului cuminte sunt intense si pot produce schimbari majore. Adultul cuminte trebuie sa constientizeze ceea ce a ascuns in interior si sa invete sa se exprime. Are mult de lucru pentru a trasa granite sanatoase intre el si ceilalti. Va avea de invatat sa se descopere si sa se iubeasca pe el insusi, ridicand val dupa val propriile limitari si temeri. Are de invatat cum sa-si gestioneze conflictele interioare fara a incerca sa fuga si sa faca alegeri bune pentru el, nu pentru ceilalti. Si... are de infruntat consecintele propriei masti create cu atat de multa migala... pentru ca cei din jur se vor simti deranjati de noile lui atitudini si va trebui sa le faca fata.
                     Daca esti un adult cuminte, efortul de a te recrea, de a te descoperi, merita. Stiu ca te sperie, ca nu stii de unde sa incepi si nici unde te va duce schimbarea, si mai stiu ca oricat de dureros ar fi prezentul, schimbarea pare un proces mult mai chinuitor. Totusi, ia in considerare faptul ca esti aici in propria ta calatorie, esti responsabil pentru propria viata si pentru ceea ce vrei tu sa devina viata ta. Depinde doar de tine sa incepi si apoi, cu pasi mici, sa-ti continui calatoria spre minunea care esti tu. Probabil nu te consideri o minune si simti ca potentialul tau este limitat iar lumea e o jungla fioroasa care te va inghiti... dar nu trebuie sa fie asa. Cu fiecare zi in care lucrezi pentru tine vei descoperi ca lucruri magice incep sa se intample, vei descoperi ca este mult mai mult decat ai crezut. Doar indrazneste... 

marți, 18 octombrie 2016

Escrocul sentimental - varianta spirituala

               Toti avem nevoie de iubire, de apreciere, de atentie... dar uneori le cautam in cele mai nepotrivite locuri si sfarsim prin a fi mai insetati de iubire decat la inceput. Atunci cand inima pare franta devenim vulnerabili, fragili ca o frunza purtata de vant care nici ea nu mai stie unde va ajunge... si, din pacate, sunt oameni care pot profita de vulnerabilitatea noastra de moment si de care ar trebui sa invatam sa ne ferim. Escrocul sentimental a devenit un obisnuit al cercurilor spirituale. Cumva a inteles ca este locul spre care inimile ranite sau debusolate se indreapta pentru a gasi vindecare si acolo poate astepta in liniste prada. Cum arata el? Oricum. Slab sau gras, inalt sau scund, intelectual rasat sau simplu muncitor. Aspectul nu conteaza. A invatat ca nu prin aspect isi poate atinge scopul, ci prin atitudine, prin manipularea celuilalt. Fie ca este un simplu adept al unei grupari, fie ca este terapeut, maestru sau consilier, modul de actiune este similar. Femeia vizata se indreapta spre el pentru a cauta un sfat ori a-si rezolva unele probleme interioare care o framanta. In mod firesc, ii impartaseste temerile, nemultumirile, frustrarile ei... doar asa se procedeaza cand cauti ajutor, nu? Spui ce te framanta. De aici drumul celui care manipuleaza este deschis. Foloseste informatiile aflate pentru a intruchipa imaginea salvatorului perfect. Devine confidentul, prietenul, sprijinul ei. Evident...este spiritual, vorbeste mult despre iubirea neconditionata...poate chiar prea mult. Da subtil de inteles ca s-au mai intalnit candva, ca o cunoaste din alte timpuri, se aventureaza in scurte si vagi povesti ale vremurilor apuse. Actul terapeutic, care in mod normal ar fi avut o perioada scurta, devine prilej de discutii intime, sunt gasite permanent pretexte, noi probleme care se cer rezolvate. De cate ori are prilejul, escrocul sentimental pozeaza in iluminatul gata sa se sacrifice pentru ceilalti, este neinteles, are stari de extaz in care primeste informatii din sfere inalte. Ea nu. Ea trebuie sa-l asculte pe el... doar asa isi poate gasi linistea. 
            Si asa, din suspin iluminat in suspin iluminat, din iubire neconditionata in iubire neconditionata, victima ajunge intr-o relatie cu nou gasitul guru. Si cam aici se termina iubirea neconditionata. Doamna afla treptat ca la fel de neconditionat sunt iubite si altele, ca nu se pot afisa impreuna din diverse motive, ca el poate veni si pleca atunci cand are chef si cum are chef... pentru ca e liber si toate responsabilitatile unei relatii normale sunt pentru nefericitii aia care inca nu s-au trezit spiritual...printre care, da, si ea. Orice repros, tristete sau frustrare a ei este privita ca semn de lipsa de evolutie spirituala. Cum... nu-l incurajeaza sa imprastie iubirea neconditionata printre reprezentantele sexului frumos? E clar neevoluata si trebuie ignorata o perioada, pana isi revine. Usor, usor, femeia se trezeste prinsa intr-o relatie care ii adanceste si mai profund lipsa de stima de sine, se simte tot mai mica si lipsita de putere in fata lui. De aici... drumul este incert. Fie se decide sa se desprinda din relatia toxica, fie ramane prinsa intr-o suferinta inutila dar extrem de chinuitoare.
                Dragelor, toti avem momente de depresie, de vulnerabilitate in care tot ceea ce ne dorim este un umar pe care sa plangem, un om care sa ne fie aproape. Tocmai in aceste momente sa deschidem bine ochii, sa ne uitam cu atentie cui ne deschidem inimile planse. Nu tot ce zboara se mananca si nu orice broasca este un print. Viata ne ingenucheaza uneori, ne trimite lectii greu poate de inteles, dar noi suntem datori sa ne ridicam asa cum putem, mai greu, mai usor. A ne oferi propria putere interioara unei alte persoane in speranta ca ne va ridica nu este o solutie. 
                Si daca ati ajuns intr-o asemenea relatie, strangeti din dinti si plecati. Nu este usor si vor fi multe momente in care veti dori sa va intoarceti inapoi pentru ca acesti indivizi stiu foarte bine cum sa se foloseasca de propriile voastre sentimente pentru a va manipula si a va pastra disponibile pentru ei. Merita? Iubirea neconditionata nu presupune nepasare fata de celalalt, nu presupune sexualizarea relatiilor cu toata lumea, nu presupune tolerarea unor comportamente care va ranesc. Invatati sa va iubiti pe voi inseva, luati-va inapoi puterea de la cei carora le-ati oferit-o intr-un moment de durere, oferiti-va sprijinul de care aveti nevoie si invatati sa va protejati. Faptul ca alegeti ceea ce este mai bine pentru voi nu inseamna ca nu sunteti suficient de evoluate sa-l intelegeti pe el, oricat ati crede ca il iubiti, inseamna doar ca aveti curajul de a merge mai departe, de a evolua cu adevarat spre ceea ce vreti voi sa fiti, nu spre ceea ce vi s-a spus ca ati fi. 

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Trezirea energiei Kundalini

Cand pornim pe drumul cautarilor spirituale ne lovim inevitabil de acest subiect. Mai devreme sau mai tarziu apar intrebari de genul - de ce nu se trezeste? / cum sa trezesc sarpele adormit? / ce tehnici / exercitii / meditatii sa folosesc pentru a-l trezi? Citim despre darurile care s-ar activa, despre iluminare, capacitati deosebite. Parca nu suntem in rand cu ceilalti care ne povestesc despre senzatii, experiente mistice... Le-am vrea si noi. Se fac cursuri, seminarii... internetul abunda de tehnici pentru trezirea miraculoasei energii care ne-ar oferi ... altceva decat avem. Ceea ce nu prea se spune, din diferite motive, este ca pana la darurile alea de lumina treci prin cele mai putin dragute, mai intunecate, de care nu suntem asa de mandri si nici siguri ca am vrea sa dam nas in nas cu ele.
Trezirea energiei Kundalini nu presupune doar lapte si miere, ci intalnirea ta cu tine, o intalnire intima, extrem de personala cu cel care esti tu dincolo de masti, dincolo de ceea ce iti place sau vrei sa crezi despre tine. Tu cu tine, fata in fata. Tu cu programele tale negative, cu ura ta, cu neiubirea ta, cu vinovatia ta, cu tot ce ai bagat sub pres vieti la rand. Tu cu durerea ta, cu ranchiuna ta, cu tot ce iese din cele mai intunecate cotloane ale sinelui tau. Trezirea sarpelui nu inseamna ca dintr-o data vei deveni un intelept stralucind in lumina ci ca ai potentialul de a ajunge un intelept stralucind in lumina trecand prin toate vamile astea de intuneric. 
Asa ca, poate, inainte de a forta un lucru care, stai linistit, oricum se va intampla la un moment dat, ar fi bine sa-ti raspunzi cu sinceritate la cateva intrebari:
1. Esti pregatit sa dai ochii cu tine insuti? Daca crezi ca esti doar lumina si nu accepti nimic altceva s-ar putea sa fie niste probleme.
2. Cat de bine te cunosti? Poti face fata eventualelor sentimente, emotii negative care pot sa apara?
3. Cat de bine iti poti controla pornirile negative?
4. Esti constient ca din moment ce l-ai trezit, serpisorul asta nu se culca la loc pentru ca asa vrei tu?
5. Care este motivatia ta interioara? De ce vrei sa se trezeasca? Daca te mana dorinta de marire s-ar putea sa ai surprize neplacute.
Intreaba-te, cauta, fii sincer cu tine inainte de a porni la drum. Cu tot efortul depus, s-ar putea trezi sau nu. Daca nu e timpul tau... e posibil sa doarma ca un bebelus in continuare. Dar daca se trezeste...esti pregatit pentru asta? Nu vei gasi nici o carte care sa-ti spuna ce sa faci pentru a invata sa stapanesti dragonii interiori. E o calatorie strict personala. Si ar fi bine sa ai alaturi pe cineva care a trecut prin asta, pe cineva care stie despre ce este vorba, nu din carti, ci din experienta proprie. Evident, tu nu vei avea aceeasi experienta, dar cineva care a trecut prin asta ti-ar fi de mare folos in momentele in care nu mai stii ce ti se intampla si incotro sa o iei. Nu te grabi, da-ti timp, invata sa te accepti si sa te iubesti inainte de a porni la drum. 
Se intampla totusi ca tu sa stai cuminte in banca ta si sa se trezeasca pentru ca a venit timpul lui sa fie treaz si sa invete, sa devina. Cauta ajutor, cauta sustinere, nu astepta sa nu mai poti stapani ce iese din tine. Gaseste puterea de a avea compasiune pentru tot ce este ascuns in tine. Nu, nu ai fost nici cea mai rea fiinta din univers, nici cea mai buna. Toti am avut experiente traumatizante, toti am suferit, am iubit, am urat, am dat altora in cap si ni s-a dat in cap... si toate experientele astea fac parte din tine, din cel care esti astazi, din cel care vei deveni. Lucreaza cu umbra ta, constientizeaza-ti ranile, mastile. Vei iesi la lumina dar cat timp esti in intuneric nu te lasa doborat. Si nu alerga la toti vracii, terapeutii gasiti in cale. Asculta-ti instinctul. Sunt multi cei care vorbesc in citate, care desi sunt excelenti in munca lor nu au trecut inca prin experienta asta si nu au cum sa te ajute inca. Mergi la cei care isi stapanesc dragonii, asculta-i cand te indruma chiar daca pe moment vrei sa le dai in cap si sa urli la ei. 
E o calatorie frumoasa, frumoasa prin durerea, ravasirea si furtunile ei, frumoasa prin lumina, caldura, regasire de sine. E o calatorie care merita facuta la timpul potrivit. Exista un timp pentru ea, un timp unic, care ii apartine in totalitate si care nu este bine sa fie fortat. Este un drum pe care mai devreme sau mai tarziu il vei parcurge, ai rabdare, asteapta-te, asculta-te, accepta-te. Vremea ta va veni.

miercuri, 5 octombrie 2016

Masca spiritualitatii

             Uneori spiritualitatea este o fuga... o fuga de noi insine, de durerea din noi, de trecut, de prezent, de viitorul incert... Este o ascunzatoare buna...intr-o padure de concepte, de slogane care mai de care mai exaltate, ne putem pierde linistiti, fara teama ca ne-am putea regasi pe noi insine cu adevarat, fara teama de a ne trezi fata in fata cu suferinta din noi. 
              Spiritualitatea poate fi o masca...o masca aproape perfecta, pentru ca in timp ne amageste cu iluzia evolutiei, ne ajuta sa ne construim o imagine de sine plina de lumina... atat de plina de lumina incat ne poate orbi. Cautam sa fim tot mai buni, mai toleranti, sa iubim cat mai neconditionat. Ne hranim masca zi dupa zi citind cat mai multe carti, facand cat mai multe afirmatii pozitive, mergand la cat mai multe cursuri. Si cu cat perseveram, cu atat mai mult ne departam de noi. Initiere dupa initiere, meditatie dupa meditatie... avem iluzia devenirii. 
                 Ceea ce poate nu conteaza initial este presiunea interioara pe care aceasta masca o creeaza. Presiunea de a excela, de a fi cat mai aproape de o perfectiune pe care teoriile citite ne-o arata a fi demna de dorit si de atins. Sa nu te enervezi, sa te detasezi de toate, sa zambesti mereu, sa ai o sanatate prefecta, sa-i iubesti pe toti neconditionat... Exista un moment in care incepi sa te sufoci si interiorul ala neglijat, reprimat... da pe afara, erupe in cele mai surprinzatoare moduri. Da, te poti minti o perioada...dar nu pentru totdeauna. 
                Masca este si ramane doar o masca, oricat am investi in ea, oricat ne-am chinui sa ne identificam cu ea. Si dincolo de ea... ramanem noi, singuri, dezbracati de toata stralucirea inchipuita. In ziua in care cade masca se prabusesc regatele de gheata, se prabusesc rand pe rand fortaretele in care ne-am ascuns nemultumirile, dezamagirile, temerile. Abia atunci incepe spiritualitatea, cand esti gol in fata ta. Nu in fata celorlalti, ci in fata ta. Tu cu tine, tu cu tine cel de dincolo de ziduri, cel de dincolo de iluzii. Tu cu cel / cea pe care ai ascuns-o, de care te-ai dezis pentru ca nu era perfecta. E momentul care doare...e durerea aia muta a tuturor clipelor in care ti-ai refuzat dreptul de a fi tu insuti pentru a fi ceea ce citisesi ca ar trebui sa fii. Poate fi un minut, o ora, o zi... depinde de tine cum gestionezi acel moment care vine, inevitabil vine. E clipa aia magica, tacerea care anunta furtuna. Fie te arunci in mijlocul furtunii si decizi ca masca trebuie sa cada pentru a fi inlocuita de miracolul real care poti fi, de fiinta aia care se cere vindecata, curatata de noroiul a ceea ce credeai ca esti pentru a straluci, fie inchizi ochii si astepti sa treaca sperand ca masca nu se va sfarama de tot.
                  Spiritualitatea incepe dupa caderea mastilor. Nu este roz, nu te asteapta un premiu si nici nu ti se vor inchina mii de adepti. Iti vei intalni pe drum toate fricile, iti vei intalni singuratatea, dezamagirile... nu-i vei iubi pe toti total si neconditionat, vei descoperi ca lacrimile curata, ca nu ai mereu chef sa zambesti si asta nu inseamna ca esti o fiinta rea. Da, vor fi furtuni, cu cat te vei adanci mai mult in descoperirea de sine vor fi mai multe, unele violente, care aproape te vor rupe in doua, altele molcome, abia simtite. Vei obosi, vei vrea sa renunti... si nu o data. Ai sa cazi in genuchi, ai sa te ridici pe culmi... si asta vei sti doar tu si cei care o vor intui in ochii tai, daca vor avea rabdarea si curiozitatea de a vedea dincolo de val. 
                   Spiritualitatea nu e o zi senina de vara... nici un anotimp al rozelor, are toate anotimpurile, toate culorile, toate suspinele. Are si iarna asa cum are si vara, are si crini asa cum are si ciulini. Ce vei gasi la final? Pe tine. Pe tine cel de dincolo de masca, de dincolo de umbre, de dincolo de lumini. Merita? Este decizia ta. Doar tu poti decide pentru tine, doar tu poti lasa masca sa cada sau o poti cultiva, o poti hrani pana cand iti va fi de ajuns. 

joi, 29 septembrie 2016

Depresia si cautarea spirituala

            De multe ori atunci cand incepem cautarile spirituale avem asteptari... avem asteptari mari de la noi insine, tragem de noi cu dintii pentru a urca repede si sus...cat mai sus posibil. Si cei din jur incep sa aiba asteptari, sa pretinda mai mult din partea noastra. Astfel se creeaza o presiune greu de suportat in care fiecare moment de tristete, fiecare clipa in care nu parem ca am picat acum din Rai devine chinuitoare si semn de esec. Cei care adera la un grup de meditatie, exercitii spirituale etc. au parte uneori de o presiune si mai mare. Aud in stanga si in dreapta cum lui X i s-a trezit energia kundalini, Y a meditat N ore fara intrerupere, Z a vorbit cu nu se stie ce arhangheli. 
                  Asa ca tu, novice, incepi sa iti pui intrebari. Tu nu ai ce sa povestesti... Ai stat cuminte la zeci de ore de meditatii, ai stat la cursuri, seminarii...si tu nu simti mare lucru. Nici vorba sa vezi ingeri ori sa cazi brusc in extaz. Ba mai ai si momente in care esti ingrijorat, nu te-a cuprins starea aia de detasare totala in care nu-ti mai pasa ca vin facturile la sfarsit de luna, nu te lasa indiferent gunoiul imprastiat pe jos de vecini...nici nu zambesti serafic atunci cand esti acuzat de cine stie ce pe nedrept. Prietenii se asteapta sa fii cumva... altfel, sa ii ajuti mai mult, daca se poate sa stai ore in sir sa le asculti dramele... doar tu nu mai ai probleme, esti un cautator spiritual, trebuie sa asculti, sa dai cele mai pertinente si intelepte sfaturi, sa plutesti cumva deasupra micimilor cotidiene.
                 Si uite asa, pas cu pas, se insinueaza subtila, vicleana depresie. Incepe sa ti se faca lehamite si de cautare, si de meditatie...si de tot. E clar ca ceva la tine e in neregula. Te-ai straduit, ai urmat toate sfaturile... Incepi sa te intrebi ce-i cu tine, sa cauti cauze in vieti trecute, in vieti viitoare, dai vina pe karma, pe soarta, pe vraji si forte intunecate. Si ceilalti povestesc... isi compun fete sobre, te privesc ingaduitori... le simti zambetul superior abia retinut in coltul gurii.
                       Ei bine, nu e nimic gresit la tine. Poti respira usurat. Ai ascultat doar prea multe povesti, te-ai lasat vrajit de dulcile iluzii ale unor cursuri care-ti soptesc ca in X zile cu siguranta vei fi un iluminat. Nu, nu vei fi. Dar poti fi linistit, nu ai pierdut nimic esential. E in regula sa nu accepti mizeriile celor din jur, e in regula sa te mai si enervezi cand si cand...e pur si simplu in regula, pentru ca esti om. Da, inca ai grijile tale, si le vei avea si mai tarziu, doar ca le vei vedea din alta perspectiva. Si nu, nu este cazul sa fii la dispozitia oricui, oricand. Timpul tau iti apartine in totalitate si este cazul sa inveti sa spui nu, sa iti rezervi timp pentru tine, chiar daca ceilalti ridica din spranceana. Inainte sa crezi povestile lui X, Y sau Z este in regula sa te inarmezi cu o doza sanatoasa de scepticism. Asta nu inseamna ca nu esti spiritual, inseamna doar sa inveti ca nu tot ce zboara se mananca.
                        E cazul sa renunti sa mai tragi de tine si sa iei lucrurile mai usor. Nu esti nici defect, nici nu ai o karma grea...esti doar un om pe drumul lui, care e doar al lui si nu seamana cu al altuia. Citisem undeva o chestie care mi-a placut foarte mult - inainte de iluminare car apa, dupa iluminare car apa. Nu mai stiu de unde era sau daca era chiar asa, oricum asta era ideea. Si dupa ce vei avea parte de N experiente spirituale vei sta frumusel in lumea asta, vei dormi, te vei trezi, vei manca, vei merge la lucru... vei avea vacante frumoase...inca te vei mai impiedica de prag daca nu vei fi atent, anotimpurile vor trece in acelasi ritm, vor continua sa fie zile ploioase si zile insorite. Totul va fi exact la fel... si totusi altfel, pentru ca si tu vei fi altfel. Vei fi altfel nu in doua zile, nici in doua luni, ci cu timpul. Cea care te va schimba va fi calatoria in sine, ea te va transforma mai intai insesizabil, apoi tot mai mult. Si nu intra in depresie... locul tau este unic in univers, la fel ca si experientele pe care le ai de trecut. Nu ti le va lua nimeni, nu va ajunge nimeni in locul tau la final. Da-ti timp, timp sa te bucuri, timp sa suferi, timp sa cresti si timp sa fii. Nu te grabeste nimeni.

vineri, 23 septembrie 2016

Altfel... despre karma

             Nu am mai scris nimic pe blog de mai bine de un an si poate ca nici nu as fi revenit daca nu mi-as fi amintit discutiile purtate cu cineva de curand. Ceea ce m-a uimit atunci la domnul in cauza a fost seninatatea cu care mi-a spus ca fiecare are karma lui si trebuie sa se descurce singur, sa plateasca ce are de platit si o sa fie bine. Aud des lucrul asta sau cel putin fraze din acelasi registru. Totul e karma, trebuie sa ispasesti mult si bine... ceva ce nu e clar definit, de care in mod cert nu iti aduci aminte...si cum ai putea, din moment ce s-a petrecut intr-o viata de care oricum nu iti amintesti, traita nu se stie cand, nu se stie unde. De aici pana la inducerea unui sentiment de vinovatie declansator de depresii e doar un pas. Incepi sa te simti vinovat si mintea iti da apa la moara, iti susura in ureche posibile fapte comise in acel timp oarecare. Vinovatia nu ajuta. Cu cat te simti mai vinovat, cu atat te adancesti in incertitudini, angoase si anxietate. In loc sa te ridici, cobori tot mai mult si mai jos printre ganduri negative. Stima de sine scade, ajungi sa atragi tot mai des situatii care sa-ti justifice si amplifice vinovatia. Nu e usor sa iesi din starea asta. Si din pacate sunt oameni gata sa te impinga si mai jos. 
Poate ar fi cazul sa deschidem bine ochii si urechile atunci cand ni se spun povesti de genul asta, indiferent cine ni le spune. Poate ar fi cazul sa gandim, sa punem totusi un semn de intrebare inainte de a ne lasa convinsi ca suntem cu siguranta incarnari ale cine stie cui. Poate ar trebui sa ne dezvoltam discernamantul mai mult...si poate ar trebui sa vedem dincolo de teorii seci omul care are nevoie de ajutor. 
Indiferent de karma unui om, de ceea ce credem ca a facut candva... nimeni si nimic nu ne da dreptul sa calcam o alta fiinta in picioare, sa inducem vinovatii, sa trecem nepasatori mai departe zambind superior. Raceala, indiferenta fata de semeni, tonul superior si aroganta nu sunt semne ale evolutiei spirituale. Daca un om se zbate in mocirla si tu ai avea puterea sa il ajuti... dar nu o faci, nu inseamna ca e karma lui sa moara in mocirla, devine si karma ta, a celui care atunci cand putea intinde o mana  nu a facut-o. 
Si... de multe ori nici macar nu avem de ce sa vorbim de karma. Sunt atat de multe programe mai putin dragute pe care le primim in copilarie si care ne paraziteaza mintea, incat poate ar trebui inceput de acolo. Si poate, dupa ce vom fi terminat de curatat toate programele de neiubire de sine, de rusine, vinovatie si alte asemenea, ne vom trezi ca am iesit si de sub incidenta temutelor plati. Poate inainte de a ne invinovati pentru un trecut mai mult sau mai putin imaginar am putea invata sa traim frumos si bine acum si aici, in viata de care suntem constienti, pe care inca o avem de trait. 
Zic si eu...poate...