Pagini

luni, 10 aprilie 2017

Iertare si vindecare

              Vindecarea completa nu poate sa apara in lipsa iertarii, a iertarii de sine si de ceilalti. Putem avea pentru o perioada senzatia ca suntem vindecati in urma unui regim alimentar, a unei serii de terapii ori a unui tratament prescris de medic dar mai devreme sau mai tarziu boala isi arata coltii in alta parte, sufoca alt organ ori functie a organismului pentru simplul motiv ca am tratat efectele si nu cauzele care au stat la aparitia bolii. 
           Neiertarea este de multe ori chiar cauza ascunsa a imbolnavirii organismului si poate ramane nesesizata mult timp. Nu luam in seama ca azi ne acuzam de un lucru si ne refuzam iertarea, maine ne suparam pe un altul si ii refuzam iertarea, poimaine ne simtim nedreptatiti si din nou alegem sa nu iertam. De ce nu iertam? De frica, din orgoliu, din prea marea durere pe care am acumulat-o in interior si a carei voce o reducem la tacere aruncand acuze in dreapta si in stanga. Fiecare are propriile resorturi interioare care blocheaza calea iertarii. Ceea ce nu realizam insa este ca refuzand sa iertam ne otravim propria fiinta. Neiertarea nu dispare in timp ci se acumuleaza in celule, ne impregneaza cu vibratia ei si intr-un final apare suferinta ca un strigat disperat al corpului. Boala nu este o pedeapsa ci un semn ca trebuie sa te opresti si sa intelegi ce e cu tine, pe unde te-ai pierdut, unde ai incetat sa mai traiesti. 
               Sunt momente in care iertarea pare imposibila si sunt persoane care refuza sa ierte, tin cu dintii de ranile interioare... Si sunt persoane care raman uimite ca X sau Y nu pot ierta. Iertarea nu este un proces simplu, nu este niciodata simplu sa intri in miezul propriei fiinte si sa te vezi pe tine insuti, sa-ti simti teama, vulnerabilitatea. De obicei cel care se mira este cel care a iertat superficial, a iertat din minte si nu a trecut prin intregul proces al iertarii interioare. Cei care au facut-o nu mai pun etichete, nu mai pun intrebari. Stiu deja ca iertarea implica un act de curaj, un salt in abisurile personale. 
             Orice iertare de altul implica, intr-un final, iertarea de sine. In centrul durerii nu se afla cel care te-a ranit ci neiertarea ta fata de tine insuti, neiertarea pentru ceea ce ai permis sa ti se intample, pentru ceea ce ai facut, pentru ceea ce ai atras... si aceasta neiertare nu este singura, vine insotita de vinovatie, rusine, de o multitudine de emotii carora ai refuzat sa le dai glas poate zeci de ani. Si daca pe ceilalti ii poti ierta mental... cu tine insuti nu poti juca acelasi joc. Nu te poti insela crezand ca este suficient sa te ierti din minte pentru ca disconfortul ramane acolo si il simti, te musca la fel de tare. 
                 Iertarea este in definitiv o eliberare de toxinele emotionale acumulate. Te elibereaza si lasa loc vindecarii sa apara. Imagineaza-ti ca trupul tau este plin cu emotiile tale, ca fiecare celula musteste de tot ceea ce ai simtit si ai ales sa reprimi. Pentru a te putea vindeca este nevoie sa golesti corpul de toate acestea, sa le dai voie sa iasa. Si acest lucru se produce in momentul in care incepi sa ierti, sa ierti strat dupa strat de neiertari.
                 Ai curaj si iarta-te, si iarta. Vindecarea este la o iertare distanta de tine.
Trimiteți un comentariu